Edgar Allan Poe
   
VALENTINE
(şaradă)

Fie-i sortite-aceste rime celei
   Privind cu ochiul luminos al stelei,
Ce-aici găsi-va propriu-i nume, – care
   Tainic rămâne-va cui mult noroc nu are.
Or, dacă şti-vei versul bine-a-l rumpe,
   O amuletă,-n el, cu pietre scumpe
Ai să găseşti, ce poartă-se la piept, –
   Doar să-l silabiseşti nu foarte drept,
Ci cum un şarpe printre vorbe, – fi’ndcă nu
   E-altminteri nici un chip să-l dibui, tu!
Şi totuşi, nu gordianul nod aşteaptă,
    Ca tu să-l mai dezlegi cu-o spadă dreaptă,
Atâta timp cât n-ai să uiţi că nu e
   Vreo taină ce, în timp, nu se descuie…
Înscrise ăstei coli, îs trei cuvinte, –
   Le ştiu, fie şi dacă slova minte
Precum minţea navigatorul Pinto;
   Dar eu, care o cânt, nu pot să mint o
Iubită ce, făr’ de-a numi-o-anume,
   O chem, în filigrană, pe-adevăratu-i nume.