14 august 2009, orele 11. Calc pe trotuarele stradelelor liniştite din spatele Liceului Ienăchiţă Văcărescu din Târgovişte cu ochii subjugaţi de culoarea violetă pură a florilor de zorele care au năboit parcă, astăzi, într-adins toate zăplazurile din jurul clădirilor pe lângă care trec. Nu ştiu cu exactitate adresa casei Bănescu, dar paşii mă poartă până în faţa unei maşini-platformă trasă pe trotuar şi drapată cu un covor de casă pe care stau atârnate două fotografii şi un portret excepţional în cărbune cu BOBIŢĂ. Într-unul din cadre, cu părul în norânduială, poetul abia ieşit din copilărie; în celălalt, Constantin Virgil Bănescu, neguros, sub o pălărie cu boruri largi din altă lume, o imagine recentă, fixată de ochiul aparatului de fotografiat probabil la Colocviul Tinerilor Scriitori din 15-17 mai 2009 de la Alba Iulia. Portretul în cărbune pe carton alb, neînrămat, neglijent prins cu o agrafă direct de covor şi datat, cred, 2001, mă înfioară din creştet până în tălpi! Artistul, a cărui semnătură nu am reuşit să o identific, surprinde magnific, în liniile vigile ale desenului, toată frumuseţea stranie a iluminării chipului unui zeu tânăr care se lasă cu o languroasă plăcere contemplat. Recunosc în el atât aura copilului de o matură nevinovăţie, cât şi superbia tânărului încrezător, cu un fel de ghiozdan în spate, care îmi deschidea, cu doar câţiva ani în urmă (mai apoi, când şi când, aproape de fiecare dată când descindea în urbe) uşa biroului, ţinând în mână, invariabil, o foaie plină cu poezii pe care, după ce se aşeza pe scaun cu o precauţie aristocratică, mi le recita cu o voce plină de incantaţii. Mă las în plină stradă cuprins de vraja trist-voluptuoasă a aducerii aminte; Virgil îmi înmânează râzând o brăţară de Ochii Maicii Domnului cu bobiţe înşirate de el pe aţă, Virgil l-a descoperit şi comentează muzica lui Bregovici, Virgil îmi cere să-i împrumut romanul lui Mihai Vilara, Frunzele nu mai sunt aceleaşi, Virgil mă invită la un prieten să ascultam muzică japoneză, Virgil îmi dăruieşte un volum de poezii de Ştefan Baciu, Virgil îmi vorbeşte despre castelul prietenilor Ioanei Ieronim din Germania, Virgil îmi face cadou un fel de stilet de piatră cules din albia unui râu, Virgil îmi aduce textul olograf al interviului meu cu Cezar Ivănescu cerându-mi voie să facă o copie, Virgil îmi desluşeşte planul amănunţit al lecturilor publice pe care îl doreşte pus pe tapet la Târgovişte, Virgil îmi vorbeşte despre efectul revigorant al drogurilor uşoare şi despre insomniile sale, Virgil îmi arată echimozele unei tentative recente de sinucidere, Virgil mă ascultă uluit povestindu-i despre înscenarea morţii poetului Ion Ruşeţ de către comunişti, Virgil îmi cântă la două fluiere îngemănate…