„Statul român îşi va recăpăta credibilitatea şi va putea să devină un adevărat stat de drept numai când îşi va recunoaşte greşelile şi îşi va repara nedreptăţile. Nu cred că putem construi ceva trainic până când nu depăşim confuzia vinovată între victime şi călăi, între eroi şi profitori, între cei cinstiţi şi cei necinstiţi”.
Traian Băsescu,
Preşedintele României
În ultima lună mi-a fost dat să port mai multe discuţii, fie cu persoane cunoscute, fie necunoscute, acestea din urmă oprindu-mă direct pe stradă. Iată ce mi-a spus un necunoscut: „Domnule, te-am văzut într-o emisiune tv. – se referea la interviul de acum un an, pe care mi l-a luat scriitorul Virgil Diaconu –, ai vorbit despre dosarul personal, cel de la Securitate, despre necesitatea de a-l face cunoscut şi publicului larg. Ştiţi ce cred eu, care am fost un om important la viaţa mea? Cred că nu-mi foloseşte la nimic să-mi văd dosarul, dacă am, că e posibil să nu am, eu mi-am văzut de munca mea de inginer, nu de alte tâmpenii. Aşa s-a construit ţara asta, cu oameni la locul lor, care nu au cârtit. Ce, a murit cineva de foame pe vremea lui Ceauşescu, a murit cineva de frig? Nu a murit nimeni. Acum mor, şi de una şi alta. Ca să faci ceva trebuie să strângi cureaua. Uită-te la mine, domnule, nu am fost membru de partid, că tata a fost chiabur. Dar partidul acela, mult hulit, m-a făcut om şi pe mine, cu origine nesănătoasă, mi-a creat condiţii să învăţ şi să ajung inginer. Democraţia ce a produs? Nimic! Toată munca noastră, a ăstora pe stil vechi, a fost furată şi vândută de democraţii de azi.” „Foarte frumos şi corect, îi răspund, conştient că a polemiza cu omul acesta este inutil, copii aveţi, desigur…” „Am, am şi nepoţi. Nepotul cel mare are 30 de ani şi este director la o firmă în Germania, câştigă 10.000 de euro pe lună!” „Frumos, spun, păi uite că are şi democraţia părţile ei bune.” „Are acolo, în Germania, aici nu se poate, aici românul nu face treabă decât dacă simte biciul pe spinare! Domnule, te văd om serios, cred că ai peste 50 de ani, la ce-ţi trebuie să mai zgârmi în rahatul acesta, ce crezi că obţii? Din cauza unora ca dumneata nu merg treburile, băgaţi zâzanie între oameni, gâlgâie răzbunarea în voi. Ar trebui să le mulţumeşti aşa-zişilor turnători. Ei te-au ajutat în felul lor, au atenţionat organele de securitate că ai apucat pe un drum greşit. Ce, te-a torturat securitatea? Nu! Te-a adus pe drumul cel bun. Eu cred că dumneata şi alţii ca dumneata ar trebui să nu mai faceţi atâta gălăgie. Vedeţi bine că se merge din rău în mai rău, că lumea regretă regimul trecut. Eu ţi-o spun p-a dreaptă, am 75 de ani şi ştiu ce vorbesc, să nu vă ia lumea cu parul la omor, pe stradă!”
DEMOCRAŢIA DE PRIPAS A FĂCUT ŞI FACE VICTIME!