Într-un recent articol găzduit de EVZ, intitulat Tiranul şi bătrâna, poetul Mircea Cărtărescu relatează, pe un ton aparent neutru, o anecdotă cu un iz electoral: „schimbarea tiranilor – bucuria nebunilor”. „În 2004 – scrie el – eram cu Băsescu trup şi suflet (s.n.), ca mai toată lumea, şi cred că nu greşeam. Alternativa era abominabilul Năstase. Nu voiam să emigrez în Congo. Au urmat cinci ani în care m-am convins că nici dacă Obama combinat cu Kennedy şi cu Angela Merkel (ştiu ca ea nu e preşedinte, dar…) ar veni la cârmă în România, tot nu ar scoate frumoasa noastră ţară de pe făgaşul pe care merge, cătinel-cătinel, de două sute de ani. Băsescu a încercat, onorabil, zic eu, dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu poate cere…”. Ce anume a încercat să facă şi nu a reuşit dl. Băsescu, Mircea Cărtărescu nu ne explică. Plecând de la ideea ce se desprinde din text, putem înţelege că distinsul nostru preşedinte a încercat, la un mod desigur onorabil, să fie un Obama combinat cu Kennedy şi cu Angela Merkel. A încercat, dar nu i-au ieşit pasienţele. Vina pentru nereuşita sa nu e a lui, ci a poporului şi-a României, care, după cum spune distinsul nostru scriitor, „merge, cătinel-cătinel, de două sute de ani”, neputând fi scoasă de pe făgaşul ei…