SCOROBETES-a născut la 26 mai 1947 în satul Meria, judeţul Hunedoara. Studiază la Densuş, Hunedoara, Făget şi îşi desăvârşeşte pregătirea profesională la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de drept, fiind licenţiat în ştiinţe juridice. Este avocat pledant la baroul de avocaţi Timişoara. Debutează în Orizont în anul 1973 cu pseudonimul Romulus Mitu Meria. Pulbică apoi poezie în Luceafărul, Familia, Tribuna, Convorbiri literare, Banat, Reflex, Argeş, ProSaeculum, Astra ş.a. Debut editorial colectiv în Atelier literar, la editura Facla, 1987. Debut în volum cu Geometria zăpezii, apoi în continuare publică poezie: Baricada cu îngeri, Dragoste şi alte păsări de pradă, Ziua tip vagon, Geometria snega, în limba sârbă, romanele: Cavalerul după-amiezii, Noaptea orgoliilor, Biblioteca de zgomote, poeme, Pădurile celeste, poeme, Îngerul de faianţă, roman, Zbor interior, roman, şi Mierea de pelin, poeme. În prezent se află în curs de apariţie volumul de poezie Îmblânzitorul de sfere, la editura Antropos din Timişoara. Au scris despre opera lui Ion Scorobete: Lucian Vasiliu, Cornel Ungureanu, Olimpia Berca, Radu Ciobanu, Luminiţa Marcu, Alexandru Ruja, Maria Niţu, Costantin Buiciuc, Eugen Evu, Mircea Bârsilă, Gheorghe Secheşan, Ioan Ardelean, Ion Pachia Tatomirescu, Rodica Oprean ş.a. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A înfiinţat Fundaţia culturală Traian Vuia şi a editat corespondenţa ilustrului inventator, precum şi un volum de eseuri despre viaţa şi creaţia lui Traian Vuia, opera acestuia făcând obiectul unui travaliu al cărui rezultat este şi trilogia Decolarea, din care a apărut primul volum, cu titlul Zbor interior.

 

IARNĂ

bucuria-şi tămăduieşte rănile
cu această zăpadă
neperformantă
linii tocate mărunt de alb
se aştern
pe acoperişe mute
într-un desen care-i repugnă
câinelui
stors ca o lămâie
de canicula
trasă la indigo a ultimelor
solstiţii de vară

2009-05-08T16:00:00+03:00