(urmare din numărul trecut)

Ieri noapte, într-o stare de semitrezie, „mi se arătă”… brrr! – un… schelet de poem, pe care, în legănat de valuri, aveam să-l potrivesc până spre amiază: pe puntea de sus se putea sta, aşa, pitit după vreo barcă de salvare: apăruse soarele, – şi acolo finisai acest „Dublu etc.”.          
„Uneori
       în vis
predau armele şi filosofia elenă
într-o alambicată trecere de la uneltele vrajbei la
liniştea şi pacea sapienţei
                pentru că
atunci când bat tunurile
muzele tac
dar mai ales din motivul că
această trecere/tăcere presupune anume predarea
revolverului
mitralierei baionetei grenadei etc. – cu
predarea concomitentă a lui Socrate
Platon Aristotel Zenon Epicur Lucreţiu
                     e t c e t e r a…”