Pe peretele opus patului îngust, de sihastru, în care dormea încovrigat, asemenea unui foetus, Borna avea o planşă foto de 150 pe 80 cm, care ocupa aproape tot intervalul dintre fereastră şi dulap şi reproducea la scară mare, cu litere imense, un mic articol din „Informaţia Bucureştiului”, 1981. Aşa cum alţii când se scoală dimineaţa dau prima dată cu ochii de un crucifix, de poza mamei, de un peisaj liniştitor sau, cum văzuse el, Nelu, în camera unui student la filozofie, de un portret înrămat al lui Hegel, Borna, la trezire, vedea mai întâi articolul cu pricina. (Apropo de asta, el, Nelu, îşi mai amintea că rugase odată o colegă la facultate, foarte sexy, cu un succes nebun la bărbaţi, dar care, nici el nu ştia de ce, nu-i inspira, senzual vorbind, absolut nimic, aşa încât o transformase într-o ireproşabilă camaradă asexuată, să-i împrumute pentru o după-amiază – în ce scop, era lesne de înţeles – cheia mansardei unde stătea ea. Inexplicabil, amica se codise mult – ba că e mizerie, ba că baia care nu funcţionează e pe hol, ba că nu merge caloriferul – apoi, în faţa mirării sale tot mai accentuate, cedase şi scosese cheia, nu înainte de a-l avertiza: „Dar te rog, te implor, să nu spui nimănui ce-ai văzut acolo!” „Bineînteles, dragă!”, răspunse el intrigat. Imediat dăduse o raită la adresă, pentru o inspecţie preliminară. Era o cămară minusculă, cu geamlâc spre acoperiş, în care din uşă intrai direct în pat. În spaţiul îngustissim dintre pat şi perete nu mai era loc decât pentru un dulăpior longilin şi eventualele încălţări pe care vrând-nevrând trebuia să ţi le scoţi. Nu mai văzuse până atunci aşa ceva. Era într-adevăr cam dezordine, dar rezolvase totul în doi timpi, trei mişcări şi-n patru labe strângând şi înghesuind în dulăpior mulţimea de bluze, fuste, desuuri azvârlite de-a valma pe pat. Totuşi, nu-şi dădea seama ce nu trebuia să spună c-a văzut. Se uitase în jur: pe perete era un singur afiş, cam jerpelit, cu Jimmy Hendrix.