Când eram la Câmpulung… (IV)

Capăt de linie
Mă uit acum, după 47 de ani, la „tabloul” de la absolvire, o fotografie care s-a păstrat printre „relicvele” mele. Trebuie să mărturisesc că, în toţi aceşti ani, nu m-am uitat niciodată, dar niciodată la această fotografie. Când, din întâmplare, dădeam peste ea, o ascundeam repede, ca pe o mărturie ruşinoasă a unei etape din existenţa mea de care nu vroiam să-mi amintesc şi nici nu aş fi vrut să fie cunoscută. Nu ştiu de ce.
„Tabloul”, dincolo de figurile, ieşite din ceaţa timpului, ale celor care eram atunci, este înduioşător de naiv şi de tezist. În mijloc, sus, pe o panglică tricoloră, denumirea şcolii – ŞCOALA TEHNICĂ DE CONTABILITATE CÂMPULUNG- MUSCEL, Promoţia 1961 – e flancată de câte o „carte” deschisă, cu lozinci mobilizatoare: PRIN MUNCĂ SPRE FERICIRE; IZVORUL CUNOŞTINŢELOR E CARTEA. Din cât îmi amintesc, panoul a fost compus de un pictor local, conform indicaţiilor direcţiunii şcolii, desigur. În dreapta jos, dominantă, este figura unui oţelar, care toarnă o şarjă. În alb-negrul fotografiei, pare mai degrabă că muncitorul toarnă nisip dintr-o/într-o găletuşă… Din stânga ţâşneşte un stâlp de înaltă tensiune, simbol al electrificării. Nu spusese Lenin că „Socialismul înseamnă ELECTRIFICARE plus PUTEREA SOVIETICĂ”?! Se mai pot distinge: un tractor desţelenind o ţarină – lectura romanului lui Şolohov, Pământ desţelenit, îmi era proaspătă – şi două siluete: un ţăran? un intelectual? care îl salută pe tractorist sau doar se minunează de brazda adâncă trasă de tractor… Din centrul imaginii, chiar de sub memento-ul REVEDERE 1966, ţâşneşte o rachetă, spre stelele care sclipesc undeva, departe. Aluzie la faptul că Iuri Gagarin „absolvise” omenirea de gravitaţia care o ţinea legată de glie, efectuând primul zbor cosmic. S-ar putea zice că şi noi, absolvenţii, vom fi propulsaţi într-un spaţiu necunoscut, pe care îl vom putea cuceri, desigur, PRIN MUNCĂ…