Ce nu ştia soţiaDe câte ori vorbea despre el, zicea cu obidă: „E un necioplit, nu-l pot schimba!”. De fapt, fusese foarte bine cioplit: părul negru, uşor ondulat, pieptănat cu freză pe dreapta, frunte înaltă, sprâncene groase, negre, ochi verzi, nas frumos, bărbătesc, mustaţă neagră, tunsă scurt, model Carol al doilea, cu care chiar semăna izbitor, iar pe buze se contura un zâmbet de îngăduinţă, uşor ironic. Era înalt, cu trup bine făcut, plin de energie şi supleţe.
Dar era necioplit. Dacă mergea la o nuntă cu soţia, ieşeau o mulţime de discuţii. Şi lui îi era drag să meargă cu ea, ca era o femeie frumoasă, nici nu mai era în orăşelul acela alta ca ea! Ce fină! Păr castaniu, tuns la baza urechii şi uşor ondulat spre interior, ochi albaştri pe un ten de catifea, iar mâinile! Ce să spun! Cu degete lungi şi subţiri, cu pielea albă, exprimau fragilitate şi delicateţe. Purta rochii de mătase cu dantele ori volane. Pantofii cu tocuri înalte dădeau piciorului supleţe şi ţinutei eleganţă. Întru totul era o doamnă. Dar parcă era de gheaţă. O păpuşă de gheaţă!
Mergeau la nuntă. Şi ea, unde se aşeza, acolo înţepenea. Nu râdea şi nu vorbea cu cei din jur fiindcă erau neciopliţi, nu dansa că se făcea praf, nu mânca fiindcă nu-i plăceau mâncărurile pregătite de alţii, nu bea că nu ea frumos pentru o doamnă!…