Octavian Paler se temea de un război româno-român. Îl avem! Ba chiar mai multe sub privirile pasive ale intelectualităţii şi poporului de rând. Iar pasivitatea este principalul motiv sau pretext de atac invocat de agresori. Cel puţin în cazul „mioriticilor” care trebuie distruşi tocmai pentru lipsa lor de împotrivire.
Iar mioriticii sunt români. Români-români. În nici o altă parte a lumii nu a mai avut loc fenomenul de mioritizare. El este al nostru. Atât de al nostru ca temelia casei, rădăcinile pomilor, vatra fântânilor, matca râurilor, limba pe care o vorbim, pământul care ne hrăneşte. Dar mai dispreţuit, iată, decât o boală ruşinoasă. Conceptul a început să fie pus în circulaţie o dată cu interpolarea în cronica neamului făcută de un copist, sub numele de Simion Dascălu, care împuia capul cititorilor cu ideea că Dacia a fost colonizată cu tâlhari şi puşcăriaşi de toate seminţiile şi din toate colţurile imperiului, numai cu romani nu. Teorie completată de alţi compilatori după care această scursură s-a împerecheat în băltirea dacilor dezmembraţi, beţivi, trândavi, hoţi, trădători şi colaboraţionişti. Din asemenea corcituri ar fi provenit mioriticii de ieri şi de azi, care trebuie nimiciţi cu toţii. Dar ei sunt cei care au plămădit substanţa baladei Mioriţa, cunoscută ca una dintre cele mai importante piese ale folclorului universal, după cum apreciază marii specialişti în domeniu din întreaga lume. La care s-a adăugat filosofia lui Lucian Blaga, poet din elita scriitorilor români.