În ultima vreme, opinia pe care publicul o avea despre artă a început să se clatine. Nimic din ceea ce era considerat solid în judecarea ei nu mai corespunde cu ceea ce vede prin galeriile şi muzeele de artă contemporană, nimic nu se mai suprapune peste conceptele artistice şi estetice actuale. Durabilităţii i-a luat locul efemerul, tehnica artistică a fost înlocuită de improvizaţia deşteaptă, iar ideii i-a luat locul speculaţia, un fel de şaradă absurdă. Genurile se întrepătrund călcându-se pe picioare. Artele bidimensionale, precum pictura şi tapiseria, au devenit tridimensionale, iar sculptura, făcută din te miri ce şi boită uneori precum o sorcovă, nu se prea ştie cărui gen aparţine. Fotografia, care s-a amestecat şi ea printre genurile tradiţionale, încurcă şi ea locul. Autorii nu-şi mai zic nici ei pictori, sculptori ori decoratori, ci doar artişti, denumire atotcuprinzătoare şi trimiţătoare la ceva indefinibil, cu vagi legături cu arta. Cum ar putea fi numit pictor un ins care jupoaie la pleaznă stratul gros de afişe din locurile de afişaj public pe care, apoi, în propria-i expoziţie îl prezintă drept operă de artă? Contribuţia sa artistică se reduce la selecţia a ce jupoaie şi la tupeul de a prezenta drept artă un joc al hazardului.
Cu puţină imaginaţie, îndestulă obrăznicie şi multă lipsă de scrupule, orice făcătură poate fi prezentată drept op artistic, mai ales dacă e proptită de o critică de artă interesată şi legată la ochi. Teoretic, la ora actuală se poate susţine orice cauză, fie ea cât de stupidă, cât de ridicolă. Abia scăparăm de inchizitorialele teorii ale lui Itten că dădurăm în apologia nimicului teoretizat, în încâlceala de cuvinte şi concepte ce ţine loc de plută unei estetici scălâmbe. Teama de a nu fi etichetaţi drept anacronici îi împinge, la grămadă, pe artişti, pe critici şi publicul la o complicitate păguboasă pentru artă şi dăunătoare adevărului. Artiştii se vor originali, criticii, vizionari, iar publicul, intimidat şi de unii şi de alţii, se preface a înţelege ceea ce prea adesea nu-i de înţeles şi e lipsit de sens logic şi estetic. Rezultatul este proliferarea imposturii, nicicând mai agresive şi mai numeroase ca în arta contemporană.