După 1990, Arşavir Acterian şi-a publicat fragmente din jurnal în volume diverse şi chiar în presă. În 2008, la Editura Humanitas, apare ediţia completă ce reuneşte aceste fragmente, încercând să reconstituie în mare parte întregul. Din Nota editurii, ce deschide ediţia de faţă, putem afla că materialul diaristic are la bază un text pe suport electronic pus la dispoziţie de Fabian Anton, preşedintele Arhivei Culturale Române, ediţie ce vine în întâmpinarea cititorilor prin identificarea persoanelor menţionate de-a lungul Jurnalului ale căror nume nu sunt precizate, alcătuindu-se pe baza acestora un indice de nume ce însoţeşte textul lui Arşavir Acterian.
De asemenea Jurnalul este precedat de un capitol special, intitulat Cuvinte de întâmpinare, în care Bedros Horasangian şi Florin Faifer îşi expun punctele de vedere nu numai asupra Jurnalului şi asupra personalităţii artistice a autorului, ci şi asupra omului şi prietenului Arşavir Acterian. Bedros Horasangian surprinde aspecte biografice, de pildă, drama familiei Acterian, determinată de moartea timpurie a lui Haig şi a lui Jenny Acterian, dar şi aspecte critice legate de talentul autorului şi de valoarea artistică a Jurnalului, afirmând: „Un om care nu s-a remarcat prin nimic de excepţie în cultura română, un om fără vreo vocaţie anume, ieşită din norma curentă a vieţii”, sau „Jurnalul lui Arşavir recuperează viaţa unui om: cu simplitate cumva de la sine. Aşa cum a şi fost trăită de Arşavir”.
De cealaltă parte, Florin Faifer vorbeşte despre „mirare şi minune” în familia Acterian, considerând-o un „caz rar în cetatea literelor. Trei fraţi şi tustrei cu darul scrisului”, fratelui celui mare revenindu-i datoria morală de a publica şi scrierile lui Haig şi ale lui Jenny, după dispariţia tulburătoare a acestora.
Jurnalul propriu-zis se constituie din două volume, din perioade distincte, volume ce capătă titluri sugestive: Jurnalul unui leneş, 1929-1945, şi Jurnalul lui Nastratin, 1958-1990.