Tărâmul iluziilor de mucava
„Crezi că e uşor pentru un bărbat gardian să «asiste» o femeie-deţinut când îşi face nevoile – orice s-ar spune: cam ca şi noi, bărbaţii? Şi crezi că e o plăcere să baţi cu parul nişte fiinţe care abia respiră – de înfometare, de boală, de vârstă? Să-i cari, însângeraţi, pişaţi, căcaţi – în celulele lor?
Aşa că, era justificată prima pentru muncă-grea. Ca, de altfel, şi prima pentru muncă-periculoasă.”
(Paul Goma, Gherla-Lăteşti)
Mă va ierta prietenul N.C. şi de astă dată pentru trimiterea la Paul Goma. Încercasem să-i explic – nu să justific!: am citit scrierile lui Paul Goma cu nesaţul copilului care a suferit în anii creşterii; le recitesc azi în calitate de redactor al viitoarelor sale ediţii. Am scris o carte împreună, îl cunosc, nu doar „virtual”. Nu îi ridic statui, îi spun mereu ce cred, chiar dacă ştiu că e posibil să nu-i convină.
Citind „contraeditorialul” din nr. 29 (23-29 iulie 2008) al revistei „Caţavencu”, mi-am spus: Păi, n-are Goma dreptate? Deşi reacţia mea este amortizată de câteva amănunte ale mai extinsei „afaceri Antohi”, pe care le-am aflat din „surse” directe. Atâţia oameni implicaţi numai ca să-i albească lui Sorin Antohi faţada scorojită, să edulcoreze efectele amărăcioase ale securismelor sale? Mă gândeam că Herta Müller a fost îndreptăţită să reacţioneze, aşa cum a făcut-o, în presa germană, aflând că Antohi şi Corbea-Hoişie (alt colaborator-intelectual celebru al Securităţii, la fel de inteligent, cultivat, şcolit şi chiar mai plimbat prin lumea civilizată) au fost numiţi de ICR Berlin la frâiele Academiei de Vară. Prietenii mi-au sufocat Inboxul cu mesaje şi linkuri despre/ către ultimul scandal ce ne ţine hoinari prin lume (am văzut şi că ICR New York este în centrul atenţiei). De-ar mai fi trăit, tata ne-ar fi tras o înjurătură cu profunde accepţii semantice şi, tot pe olteneşte, ar fi exclamat: „Râsurile lumii!” În traducere pentru domnii docţi: poţi să ai câte diplome, dacă n-ai minte (taică!), tot degeaba!
