Sertarele  exilului – Norman Manea în dialog epistolar cu Leon Volovici

În martie 2008, la Editura Polirom, din Iaşi, a apărut o remarcabilă lucrare a scriitorului român, evreu de origine, stabilit în Statele Unite, Norman Manea, scriere intitulată sugestiv Sertarele exilului, constituindu-se ca o suită de dialoguri epistolare cu profesorul universitar Leon Volovici, datate, în general, din perioada 1982-1983, scrisori cu un pronunţat caracter social polemic. Este evocată, astfel, o perioadă de „brutală degradare a vieţii în România ceauşistă”, după cum însuşi autorul remarcă în Nota preliminară ce precede această carte, notă datată 9 iulie 2005, New York.
Cartea este structurată pe patru părţi, prima parte intitulată Dialog epistolar fiind repartizată pe 16 capitole ce abordează diverse teme ce stau la baza corespondenţei dintre cei doi, referitoare la starea interioară deprimantă a scriitorului Norman Manea, în ciuda succesului artistic atestat de critica literară a vremii, favorabilă valorii estetice a operei acestuia, sau la condiţia de evreu a autorului ce poate să defavorizeze statutul său social, condiţie ce presupune o anumită „sensibilitate”, specific evreiască. De asemenea, tot legat de apartenenţa lui Norman Manea la etnia evreiască, unul dintre aceste dialoguri aduc în prim-plan aportul acestuia la organizarea Muzeului de istorie a Evreilor, acţiune susţinută cu dovezi certe, documente ce stau la baza înfiinţării acestei instituţii.

2008-07-17T16:00:00+03:00