E bine să se ştie („despre o ticăloşie”)E bine să se ştie. Am redevenit un caz. M-am întors în vremuri comuniste, în care eram ţinut cu capul la cutie, ameninţat cu pierderea locului de muncă: în condiţiile în care nu am decât o singură sursă de venit, şi aceea mizerabilă… Nu-mi vine să cred, dar aceasta e realitatea. Am păţit-o iar. În 1989, după o atitudine publică protestatară (am semnat Apelul împotriva realegerii lui N. Ceauşescu secretar general al PCR, la al XIV-lea congres), activiştii de partid şi securiştii, cu binecuvântarea scriitorilor vrânceni (locuiam, prin căsătorie, din 1975, la Focşani), după ce am fost ameninţat ani la rând că rămân pe drumuri dacă nu-mi ţin gura, am fost anunţat că mi-am pierdut locul de muncă (eram bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Vrancea), că „mi s-a desfiinţat postul”. Stupefiant, în 2008, acum o lună şi jumătate, editorul revistei Viaţa Românească (directorul unei instituţii de stat, bugetare, Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate) m-a anunţat că la cererea preşedintelui USR, N. Manolescu, „mi s-a desfiinţat postul”. N. Manolescu punând în aplicare cererea „omului lui”, N. Prelipceanu (numit personal redactor-şef la Viaţa Românească la sfârşitul anului 2006), dovedit un dictator mărunt, de o rea-credinţă nemaiîntâlnită de mine până la el. De ce s-a trecut la represalii? Aveam să aflu direct de la sursă, de la N. Manolescu (la festivităţile centenarului USR, pe 24 aprilie): deoarece nu-mi ţin gura şi scriu despre el şi despre „oamenii lui”… ce tot scriu – ehe! I-am subliniat imediat că nu atac în presă decât abuzurile sale şi spiritul de gaşcă (al „oamenilor lui Manolescu”, care domină tendenţios literatura română). Las la o parte surpriza: nici o clipă nu mi-am imaginat că N. Manolescu, la statura sa de critic literar respectat şi de „om senin” (aud că are venituri lunare, repet, lunare, de 500 de milioane de lei; nu pot decât să mă închin şi să înţeleg de ce şi-a pierdut în asemenea hal capul), că de aceea a fost pus în fruntea USR, să ia pâinea de la gură unui scriitor! Cum să-şi pună mintea cu unul ca mine, care trăieşte de azi pe mâine – să ceară să mi se desfiinţeze un post de 8 milioane de lei salariu, în condiţiile în care salariile vin de la stat (nu de la USR)? Numai fiindcă se simte vexat de atitudinile mele publice… După 18 ani de „democraţie originală şi libertate cenzurată” descopăr cum devin „oameni care te pun la zid”, intoleranţi, până şi administratorii USR postcomunişti. Comunismul s-a întors mai viguros ca niciodată între scriitori! Doar că are altă faţă…