Câte premii a primit Eminescu în timpul vieţii?! Academia Română (ce nu l-a primit în rândurile ei decât post-mortem, în 1948, deşi Maiorescu era membru din 1867, iar Negruzzi şi Slavici intrau în 1881, respectiv 1882) acorda, în anii Eminescului, premii importante (cel pentru literatură, Premiul Năsturel Herăscu, era de 12.000 lei, cât salariul gazetarului de la Timpul pe aproape trei ani). Ce-i drept, nu îl interesau onorurile. O medalie Bene-Merenti, ,,aranjată’’ de cuplul Maiorescu-Kremnitz, e refuzată de poet cu indignare, mai ales că o primiseră scriitori de talia unor A. Vizanti, Th. Codrescu, N. Burlă, T. Burada, de care doar erudiţii istorici literari de azi mai ştiu…
Astăzi, vai, somnul juriilor naşte monştri! Câte pasiuni, câte duşmănii pentru trei vieţi, câte ,,dosare X’’, câtă clientelă! Unii sunt abonaţi la premii, alţii le vânează cu înverşunare fiindcă dau bine în C.V. (creşte tirajul, cresc drepturile de autor, poate intri în manuale, în dicţionare, poate te fac nemuritor!), dar puţini sunt cei aleşi, care, în fine, le iau pe merit. Se ignoră (deh, bolile copilăriei) că nu premiile fac o literatură. Iar inflaţia de premii literare şi de festivităţi nu asigură pe nimeni, a doua zi, când se trezeşte pentru a reveni la casa şi uneltele sale, că şi-a asigurat locul în Olimp. Se vede că literatura noastră nu a ieşit din era adjectivului, a epitetului, aşa de bine zugrăvită de Noica în Modelul cultural european, cu întârzierea presupusă!
Spre deosebire de toate juriile (grele, beton, bine garnisite cu nume sonore), revista Argeş şi-a permis să introducă oficial, public, de când a reluat, în 2004, o mai veche tradiţie, printre criteriile obiective, de strictă valoare, şi unul programatic subiectiv: colaborarea în paginile sale a celor premiaţi. Cu alte cuvinte, premianţii se aleg dintre oamenii valoroşi de cultură care au pus umărul, camaradereşte, la realizarea unei reviste din ce în ce mai vizibile în spaţiul literar. În condiţiile în care nu am tras de nimeni să publice la noi. Am oferit un produs pe piaţă, în aşteptarea reacţiilor cunoscătorilor…
Premii, premianţi