Serge îşi plimbă mâna pe gât, oftă, se trase de nas, se scărpină în ureche. De data asta chiar că i se golise mintea. Într-un colţ al capului parcă îi mai plutea totuşi un peisaj confuz. Se chinui o vreme, fără pic de succes, să-i de a un contur, să-l anime cu vreo câteva personaje. Groaza îl făcea să tremure. Îşi încleştă gura, ca nu cumva clănţănitul dinţilor să o trezească pe Prinţesă. Oricum, ca de obicei, ea nu avea să moţăie mai mult de un sfert de ceas. Serge îşi întinse cu mişcări de felină degetele îngreunate de inele şi crăpă fereastra al cărei vitraliu îl împiedica să vadă deşertul vălurit până la orizont. ªtia că era ultima lui scăpare. Dacă nici dunele de nisip, capabile să creeze atâtea plăsmuiri, nu-l vor ajuta… era pierdut. Efortul de a inventa atâtea poveşti în ultimele o mie de nopţi îl epuizase. În ultima perioadă amestecase scufundarea flotei bizantine cu destrămarea califatului abbasid, pe Constantin Porphirogenetul cu Nikephor Phocas, Marea Lavră din Athos cu răscoala Comitopulilor, isprăvile emirului de Smirna cu cele ale atabegului de Mosul… De mirare că Prinţesa nu îl întrerupsese şi nu chemase gâdele să-i facă numaidecât de petrecanie! Tresări. Prinţesa se întorcea în somn. De frică, Serge îşi azvârli privirea drept în centrul soarelui care zâmbea batjocoritor deasupra deşertului. O săgeată de foc îi sfredeli fruntea ameţită. În străfundurile ei pâlpâiră câteva imagini promiţătoare, dar prost focalizate. Se azvârli cu disperare în hăul care ducea într-acolo.