Născut în umărul drumului de fier, crescut în glasul roţilor de tren şi al sirenelor de locomotive, înfăşurat în fumul şi în aburul acestora, jucându-se printre şinele macazurilor, privind trecătorii de la ferestrele vagoanelor, nu se putea ca în sufletul băiatului să nu se fi sădit dorul de ducă. Dacă nu s-ar fi vândut el pe sine sclav la Regina Muzicii, poate ar fi ajuns mecanic de locomotivă sau marinar de cursă lungă. Dar şi aşa a bătut pământul în lung şi în lat, pe toate meridianele şi pe toate paralelele globului, până unde nici nu visase să ajungă vreunul din neamul său şi nici nu călcase picior de român. Şi nu ca un călător oarecare. Pe unde a ajuns, pe unde a poposit, a fost personajul unic al momentului şi al istoriei muzicale. Dar chiar aşa, încărcat de laurii gloriei, îmbătat de peisaje exotice, purtat în atenţia elitelor de acolo, simţea cum îi dă târcoale dorul de acasă. Îşi aduce aminte cum, în Canada, ajunsese stăpânul unei case imense, cu patru hectare de pajişte, cu pădure, cu lac şi veveriţe care scrijeleau uşa să le dea alune. Dar casa era goală. Un pian, o canapea şi pereţii reci. Şi era noaptea de Crăciun, iar acel tânăr bărbat, care fusese aplaudat de mii de oameni, plângea pe clapele pianului. De singurătate, de urât. Şi a fost să înceapă, în noaptea aceea, una dintre cele mai importante creaţii, care avea să devină celebre.