Nu i-au trebuit decât câteva clipe Miresei Negre să-l culeagă de pe pământ pe pictorul Gheorghe Pantelie. L-a luat prin surpriză. Altfel stând lucrurile, nu s-ar fi lăsat doborât. Încă puternic, cu mare poftă de a trăi şi de a crea, omul care a luptat pentru viaţă încă din primele clipe ale venirii sale pe pământ nu era unul care sa cedeze. A fost pentru prima dată când a pierdut. Ireversibil!

Prinţul luminii şi al culorilor
La început, lumea n-a fost pentru el decât lumină şi culoare. Copilul se născuse fără simţul auzului. Din care cauză nu a putut nici să vorbească multă vreme.
La vârsta când copiii descoperă lumea, el era surdomut. La vârsta marilor întrebări, el nu putea decât să mormăie şi să bolborosească. La vârsta nevoii de înţelegere, el nu avea nici cum să înţeleagă şi nici cum să se facă înţeles. Şi pentru că nu putea să pronunţe cuvinte, el trebuia să vorbească din ochi. Şi pentru că nu putea să prindă vorbele în pavilionul urechilor, el trebuia să audă cu ochii. De atunci a rămas el fascinat de miracolul ochilor. Pentru el, ochiul este capabil să emită impulsuri de energie care să transmită informaţii fiinţelor, lucrurilor şi întregului univers şi să scormonească realitatea. Aşa se întâmpla cu copilul surdomut care asculta lumea cu ochii şi tot prin ochi îi vorbea.
Iar pentru că era exclus din jocurile copiilor şi ale copilăriei, nu mai rămânea decât să şi le facă singur. Jocul lui preferat era cel cu lumina. Nu este deloc întâmplător că la vârsta marilor hotărâri a ales să devină artist plastic…