„Mă bucură prietenia, sentimentul datoriei împlinite
şi senzaţia că eşti încă util”

Cum arată România actorului EMIL HOSSU? Imaginaţi-vă că trebuie să prindeţi de mână un copil cu ochii închişi. Asupra căror locuri, întâmplări, oameni şi evenimente i-aţi sugera să-i deschidă? Şi în ce moment l-aţi lăsa să se conducă singur? Este România o ţară în care se poate trăi şi fără să fii ţinut de mână?
 – Indiferent de cât de grea e perioada prin care, vremelnic sau nu, trece o societate, „rolul” unui părinte este de a-şi educa copilul, în aşa fel încât sa poată trece senin şi liber prin orice greutăţi. Atenţia trebuie concentrată numai în a găsi momentul cel mai potrivit de a-ţi lăsa copilul pe propriile picioare.

Sunteţi, astăzi, trecutul sau mai ales prezentul dvs.? Din ce anume se compune experienţa dvs. artistică?
– Totdeauna prezentul este cel care contează. E adevărat că nostalgiile plăcute din trecut se pot îmbina cu speranţele din viitor, creând astfel adevărata viaţă a fiecăruia dintre noi. Acest lucru este valabil, sau poate mai valabil, în viaţa artistică.

2008-02-23T17:00:00+02:00