Preasfinţitului Calinic Argatu

Începe să devină o tradiţie în prag de an nou să ne întâlnim unii cu alţii în această Sală a Meşterului Manole de la Mănăstirea Curtea de Argeş, ctitoria legendară a voievodului Neagoe Basarab devenită necropolă-simbol a întregului popor român de-a lungul veacurilor.
Marele învăţat român Mircea Eliade într-o carte importantă a sa a avut meritul de-a impune pe plan mondial în contextul istoriei religiilor chipul Meşterului Manole aşa cum apare el în celebra Baladă ce-i poartă numele.
Dacă Transilvania şi Moldova au dat lumii chipul Păstorului în cealaltă capodoperă de valoare Universală – Mioriţa –, Ţara Românească este şi rămâne legată de chipul Meşterului, al constructorului, al celui care se ştie de bună voie străpuns cu suliţa în inimă, din jertfa căruia ţâşneşte sânge şi apă vie, din care se ridică spre ceruri torsul dureros, vorbit şi sfânt şi veşnic răsucit în albastru al Mănăstirii acesteia unică pe pământ.
Dubla vocaţie a poporului român cea de păstor, de veghetor asupra munţilor şi colinelor asupra naturii acesteia binecuvântate a pământului românesc şi cea de constructor, de prelucrător al naturii până când ea devine spirit, cea de-a doua natură a sufletului omenesc – sunt cuprinse în cele două capodopere ale literaturii noastre pătrunse în universalitate: Mioriţa şi Meşterul Manole.