Doi monştri sacri singuri în noapte

Întâlnire de gradul zero

Nu agreez această formulă folosită în teatru şi în cinematografie ca formă supremă a superlativului, dar pentru că nu pot găsi ceva echivalent am să-i numesc şi eu nişte „monştri sacri” şi deloc întâmplător trei dintre ei se întâlnesc în acelaşi spectacol…
La ora când se joacă în Piteşti Străini în noapte, Radu Beligan se află în spital cu un guler rigid în jurul gâtului ca să-i protejeze vertebrele vătămate ale coloanei cervicale. Spectacolul său cu Tache, Ianche şi Cadîr, programat pe aceeaşi scenă, fusese amânat până la o dată ulterioară. Şi totuşi el a fost prezent la această întâlnire cu publicul. Pentru că spectacolul a fost în primul rând al lui. El l-a conceput, el a căutat piesa pe care a şi tradus-o din franţuzeşte, el a ales actorii. Mai exact, a ales piesa pe măsura actorilor. Cu puţin mai înainte chiar îi scrisese lui Ion Focşa, prietenul său din Piteşti, autorul cărţii Ghinionul a fost norocul meu, cam aşa: „Caut o piesă pentru Florin Piersic în care să joace acum cât se află în vervă”. A găsit Străini în noapte, piesă despre care se spune că a fost anume compusă pentru Alain Delon. Şi dacă s-a potrivit celebrului actor francez de ce nu i s-ar potrivi şi lui Florin Piersic, la fel de celebru, cel puţin în ţara lui? Care, fie vorba între noi, pe ecran se poate măsura şi cu Alain Delon şi cu Jean Marais şi cu Belmondo şi cu Burvil, dacă este cazul (are atâta umor că poate să mai dea şi la alţii) şi cu John Wayne. Iar pe scenă se întrece şi pe sine.