Informare
Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 25 – 31 mai evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
Prelegerea cu tema „Filosofia chineză”, în cadrul proiectului cultural „Vaccin împotriva virusului manipulării”, coordonat de psihologul, scriitorul, publicistul George Smeoreanu, eveniment care va avea loc luni, 25 mai, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Filosofia chineză! În contextul multipolarității, trebuie să știm cum gândesc alții”, spune George Smeoreanu.
Prelegerea cu tema „Despre începuturile Transilvaniei”, în cadrul proiectului cultural „România, țară europeană, și lungul său drum de conectare la valorile europene”, susținut de managerul Muzeului Muncipal Curtea de Argeș, istoricul Ștefan Dumitrache, eveniment care va avea loc luni, 25 mai, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Știm de la școală că există o cronică a lui Anonymus care vorbește despre sosirea maghiarilor în Europa. Mulți poate își aduc aminte de Glad, Gelu și Menumorut, alții poate își aduc aminte și de Salanus, dar de fiica lui Menumorut cine-și mai aduce aminte? Să facem o scurtă incursiune în istoria Transilvaniei, Banatului și Crișanei la începuturile Evului Mediu Mijlociu”, spune Ștefan Dumitrache.
Dezbaterea cu tema „Viață pe roluri”, în cadrul proiectului cultural „Adolescenți și mentori”, susținut de criticul literar, scriitoarea, prof. dr. de limba și literatura română Magda Grigore, avându-i invitați pe Daniela Butușină, actriță a Teatrului “Alexandru Davila”, profesoară de actorie la Colegiul Ecologic “Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu”, Pitești, însoțită de elevii Ioana Floroaica, Daria Chelcea, Diana Chirca, Daria Iosif, David Trandafir, eveniment care va avea loc luni, 25 mai, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Prin teatru avem acces la o lume de reprezentări care ne pot purta în (spre) stările superioare și cele inferioare ale ființei și către diverse ipostaze ale lumii sensibile. Este o șansă, a fiecăruia, <să cunoască> prin teatru și să se cunoască mai mult pe sine, pentru că această artă vorbește în primul rând despre caractere, despre adevăr și minciună, despre bine și rău. Ne oferă un prilej (relaxant) să reflectăm asupra societății și asupra marilor teme din viața omului. Vom fi aproape de câțiva elevi și de mentorul lor care îi îndrumă artistic – vom fi în dialog despre un frumos început, care poate să devină o pasiune – o pasiune care le poate deschide o ușă spre lume și spre înțelegerea ei!”, spune Magda Grigore.
Medalionul liric intitulat „Iubind în taină”, în cadrul proiectului cultural-educativ Clubul literar-artistic „Mona Vâlceanu”, coordonat de editorul, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Maria Mona Vâlceanu, eveniment care se va desfășura marți, 26 mai, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Vor fi recitate poeme din creația filosofului culturii, Lucian Blaga, precum și din creațiile poeților: ing. Dan Drăgoi, dr. Constantin Teodor Craifăleanu, ing. Ion Bulearcă, prof. Maria Mona Vâlceanu. Sunt așteptați iubitorii de poezie”, spune Mona Vâlceanu.
Prelegerea cu tema „Frumusețea la 20, 30, 40, 50+”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Dincolo de frumusețe”, susținut de Alexandra Palan, estetician, consultant în frumusețe, eveniment care va avea loc marți, 26 mai, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Problema nu este îmbătrânirea. Problema este că femeilor li s-a spus că valoarea lor scade cu vârsta. Voi vorbi despre femeile foarte tinere care vor perfecțiune și despre femeile mature care caută armonie”, spune Alexandra Palan.
Dialogul cu tema „Confesiuni muzicale” , în cadrul proiectului cultural „De Profundis în Artă, Cultură, Viață…”, coordonat de scriitoarea Cristina Onofre Rousseau, având-o invitată pe artista Ruxandra Păunescu, eveniment care va avea loc marți, 26 mai, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Ruxandra Păunescu este absolventă a Facultății de Litere, cu master în traduceri. Vorbește fluent engleză, italiană și spaniolă. Fiind pasionată de muzică, abordează mai multe genuri: muzică ușoară,
latino, operetă și anumite arii de operă, inclusiv metal simfonic”, spune Cristina Onofre Rousseau.
Prelegerea cu tema “Înțelepciunea și farmecul limbii române istorice și poporane (V)”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Teme Culturale în Emoții Raționale”, susținut de eminescologul, scriitorul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, eveniment care va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Limbajul poetic al lui Ion Barbu (matematicianul Dan Barbilian) este adesea surprinzător și greu de descifrat într-o cheie de interpretare unanim acceptată. Profesorul Andrei Constantin, aflat acum în Anglia, fost elev de excepție la Colegiul Național <Ion C. Brătianu> din Pitești, medaliat cu aur la olimpiadele internaționale de fizică, ne oferă o descifrare inedită care ține deopotrivă de matematică și de literatură, de poezie, de locul comun în care cele două se întâlnesc în limbajul potrivit al limbii române. Analiza sa este o descoperire!”, spune Lucian Costache.
Prelegerea cu tema “Titu Maiorescu (II) – Doctrina Literară”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Literatura Română în Context European”, susținut de scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Iudita Dodu Ieremia, eveniment care va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Doctrina literară a <Junimii> a fost formulată exclusiv de către Titu Maiorescu (1867-1893). După contestarea direcţiei vechi (1867), Maiorescu întreprinde o iniţiativă constructivă de indicare a direcţiei noi, direcţia generaţiei sale. Primul autor citat este Vasile Alecsandri, ale cărui <Pasteluri> sunt considerate <o podoabă a literaturii române>, intuiție maioresciană astăzi confirmată. Aceeaşi clarviziune critică dovedeşte Maiorescu şi în plasarea în imediata apropiere a lui Alecsandri a tânărului Eminescu, portretizat cu excepţională acuitate de critic. În studiul din 1889, Maiorescu fixează locul lui Eminescu în cultura română a timpului, dar şi în perspectiva ei, cu previziuni adeverite azi. Criticul junimist aduce cel dintâi elogiu de prestigiu dramaturgului Caragiale, la o dată când piesele acestuia nu întruniseră adeziunea unanimă. Fondator al criticii literare moderne, Titu Maiorescu a impus un standard de exigență estetică și intelectuală care a modelat generații întregi”, spune Iudita Dodu Ieremia.
Dezbaterea cu tema „De la <Răul cuvintelor> la <Arta conversației>”, în cadrul proiectului cultural „Mari Iubiri ale Literaturii Universale”, coordonat de poeta și profesoara de limba și literatura română/engleză Raluca Hana Sandu, eveniment care va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Ediția de mai a proiectului <Mari Iubiri ale Literaturii Universale> propune o întâlnire dedicată cărții și dialogului între generații, având ca punct de plecare opera scriitoarei Ileana Vulpescu, remarcabilă voce a literaturii române, care a văzut lumina zilei în luna lui Florar. Alături de invitata mea specială, Maria Alexandra Sandu, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Costești, vom pune în dialog lecturile adolescenței de ieri și de astăzi, încercând să descoperim ce anume păstrează literatura viu în fiecare generație. Vom explora universul fascinant al romanelor sale – <De la <<Răul cuvintelor>> la <<Arta conversației>> -, vom vorbi despre personajele care ne-au marcat în diferite etape ale vieții și despre felul în care lectura ne modelează sensibilitatea, memoria afectivă și felul de a privi lumea. Întâlnirea se dorește a fi un spațiu al conversației autentice despre literatură, prietenie și bucuria lecturii – despre cărți ca formă de întâlnire între suflete și ca artă a dialogului și a vieții. De aceea, la final, vă invităm la un schimb de cărți: aduceți un volum pe care doriți să îl dăruiți și plecați acasă cu o nouă poveste de descoperit și cu amintirea acestei după-amiezi între prieteni. Vă așteptăm cu emoție și noutăți literare!”, spune Raluca Hana Sandu.
Dialogul cu tema „Literatura – substanța umanității”, în cadrul proiectului cultural „La Vama Vremii”, coordonat de scriitorul și publicistul Nicolae Badiu, avându-l invitat pe președintele Filialei Pitești a Uniunii Scriitorilor din România, prof. univ. dr. Nicolae Oprea, eveniment care va avea loc joi, 28 mai, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Prezentarea volumului de versuri ,,nocturne/diurne sau platoșele suprapuse/mica poveste a verbelor”, apărut la Editura „Bibliotheca”, sub semnătura scriitorilor Emil Stănescu și Mihai Samson Petrescu, în cadrul proiectului cultural-educativ „Confluențe literare”, coordonat de scriitoarea și profesoara Allora Albulescu, joi, 28 mai, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. Evenimentul editorial se desfășoară sub egida Fundației literare „Liviu Rebreanu” și a Asociației Creatorilor de Ficțiune.
Spectacolul vocal-instrumental intitulat „Mai în armonie!”, susținut de copii și tineri care urmează cursurile Școlii de muzică „Sound, Music Art”, sub îndrumarea profesorilor Cornelia și Alexandru Ionescu, eveniment care va avea loc joi, 28 mai, de la ora 18.30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Festivalul Internațional de Literatură în Stradă – FILSTREET, ediția a IV-a, coordonat de scriitorul și editorul Călin Vlasie, eveniment care se va desfășura vineri, 29 mai, sâmbătă, 30 mai, și duminică, 31 mai, după următorul program:
Vineri, 29 mai
Deschiderea festivalului, lecturi publice la Băbana în incinta Editurii ROCART – ora 18.00
Sâmbătă, 30 mai
Lecturi în stradă pe pietonalul din fața Bibliotecii Județene Argeș „Dinicu Golescu”, între orele 11.00-13.00 și 15.00-17.00
Duminică, 31 mai, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene Argeș „Dinicu Golescu”
Dezbaterea cu tema “Poezia tânără de azi” (moderatori – Alexandru Cistelecan, Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie), lansări de carte – ora 10.00
Gala FILSTREET – Decernarea premiilor literare FILSTREET, ediția a IV-a – ora 12.00
La FILSTREET 2026 sunt invitați scriitori, traducători și poeți consacrați din țară și din străinătate: Romulus Bucur, George Arion, Traian Ștef, Mihail Vakulovski, Ion Bogdan Lefter, Al. Cistelecan, Simona Popescu, Daniel Pișcu, Dina Hrenciuc, Dan Gulea, Andrei Novac, Hristina Doroftei, Alexandru Ovidiu Vintilă, Isabela Vintilă, Gabriela Feceoru, Iuliana Miu, Alexandra Ivan, Marcel Vișa, Alexandra Pârvan, Alina Neculachi, Vlad Mușat, Mihai Marian, Lorena Purnichi, Alex Ciorogar, Călin Vlasie, Florentin Sorescu, Sorin Iagăru Dina, Monica Aldea, Magda Grigore, Marian Barbu, Virgil Diaconu, Bolazs F. Atilla (Ungaria-Slovacia), Beatrice Bernath (Israel), Marius Daniel Popescu (Elveția).
Vor fi acordate următoarele premii:
Premiul național „Ion Barbu”, Opera omnia, pentru poezie;
Premiul național „Urmuz”, Opera omnia, pentru proză;
Premiul „Radu Gabriel Pârvu” pentru promovarea și traducerea literaturii române în străinătate;
Premiul literar pentru debut: 1. pentru critică literară – ex aequo, 2. pentru poezie, 3. pentru proză;
Premiul special FILSTREET decernat de Primăria Municipiului Pitești;
Premiul special FILSTREET decernat de Editura ROCART.
Festivalul Internațional de Literatură în Stradă FILSTREET este organizat de Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local, prin Centrul Cultural Pitești, în parteneriat cu Editura ROCART.

