Informare
Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 11-17 mai evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
Spectacolul vocal-instrumental „Zile de foc și nopți cu lună plină”, susținut de copii și tineri care urmează cursurile Școlii de Muzică „Magia Muzicii by Buștean Family”, sub îndrumarea profesorilor Victor – Cristinel Buștean (pian) și Irina – Andreea Buștean (profesor de tehnică vocală completă), eveniment care va avea loc luni, 11 mai, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Cenaclul “Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români, Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi, eveniment care se va desfășura marți, 12 mai, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Conferința cu tema „Jurnalele contrafăcute. O istorie a autenticității simulate“, în cadrul proiectului cultural-educativ “Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură “Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir, avându-l invitat pe scriitorul și editorul Lucian Pricop, eveniment care va avea loc marți, 12 mai, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Referitor la tema aleasă, „Jurnalele contrafăcute. O istorie a autenticității simulate“, invitatul meu va discuta statutul jurnalului intim, care a fost mult timp considerat forma supremă a sincerității: un text scris fără intenție publică, perceput ca acces direct la adevărul interior al autorului. Tocmai această aură a autenticității l-a transformat însă într-un teren fertil pentru falsuri. Fenomenul nu este nou. Încă din Evul Mediu, textele pseudoepigrafice – precum scrierile atribuite lui Dionisie Areopagitul – simulau experiența directă și autoritatea personală. În modernitate, jurnalul devine instrument privilegiat al autenticității individuale, iar secolele XVIII-XIX aduc primele mari mistificări: jurnale false de călătorie, confesiuni fabricate și texte atribuite postum unor figuri romantice precum Thomas Chatterton sau James Macpherson. Secolul XX transformă falsul diaristic într-un fenomen mediatic global. Cel mai celebru caz rămâne scandalul <jurnalelor lui Adolf Hitler>, publicate în 1983 de revista germană <Stern>. Documentele, cumpărate pentru milioane de dolari și validate inițial chiar de istoricul Hugh Trevor-Roper, s-au dovedit a fi falsuri realizate de Konrad Kujau. Cazul a demonstrat cât de ușor poate fi confundată verosimilitatea psihologică cu adevărul istoric. În ultimele decenii, fenomenul s-a mutat în zona traumelor colective și a mediului digital. Cazuri precum <Fragments> (cartea lui Binjamin Wilkomirski prezentată drept jurnalul fragmentar al unui copil supraviețuitor al Holocaustului) sau blogul fals <A Gay Girl in Damascus> au arătat că publicul este dispus să creadă texte care oferă exact tipul de suferință și vulnerabilitate pe care îl așteaptă. Miza acestor falsuri este literară, dar mai ales morală. Ele arată că autenticitatea nu este o proprietate a textului, ci un efect cultural produs de convenții narative și de dorința publicului de a accesa <adevărul>”, spune Leonid Dragomir.
Prelegerea cu tema “Farmecul și înțelepciunea limbii române istorice și poporane (IV)”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Teme Culturale în Emoții Raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, eveniment care va avea loc miercuri, 13 mai, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Continuăm incursiunea în celula Simfoniei Supreme a Literaturii și Limbii Române, Luceafărul Eminescian. Fără studiul limbajului, poezia și proza lui Eminescu rămân opace sau insuficient înțelese. Adâncul acestui univers poetic și de gândire stă tocmai în descifrarea infinitezimalelor de înțelepciune și farmec ale limbii române profunde!”, spune Lucian Costache.
Lansarea cărții electronice cu titlul “Biserica domnească din Pitești. 370”, autor Octavian Dărmănescu, eveniment editorial în cadrul proiectului cultural-educativ “Biografii de Excepție”, coordonat de muzeograful și scriitorul Octavian Dărmănescu, miercuri, 13 mai, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Biserica domnească din Pitești era pe lista demolărilor în 1963. Deja cu un an înainte regimul comunist își arătase puterea prin ștergerea efectivă din inventarul imobil al orașului a bisericii <Sf. Nicolae>, important monument al memoriei locale. Dar, ca printr-o minune, biserica rezistă. Atenție, biserica <Sf. Gheorghe> este singurul monument medieval rămas în urma sistematizării din anii șaizeci. Rămânem recunoscători celor care au contribuit la salvarea ei. Pe 13 mai se sărbătoresc 370 de ani de la zidirea acestui sfânt lăcaș, focar de cultură și spiritualitate. Cu această ocazie se va lansa o a doua ediție a monografiei din 2017, cu susținerea la vremea aceea a Centrului Cultural Pitești. Ediție electronică, volumul <Biserica domnească din Pitești. 370> va consta într-un document pdf, cu ISBN, care va fi postat oficial pe site-ul bisericii. Biserica povestește însăși istoria urbei, fiind și catedrala ei mult timp. În 1944, potrivit arhivei interne, <teroriștii anglo-americani> au bombardat-o. Bomba a căzut la cinci metri în fața ei. În marele foc din vara anului 1848 negustorii și-au adăpostit marfa aici, ea fiind singura biserică pe care focul nu a atins-o. Mai mult, potrivit consilierilor locali de pe timpul lui Cuza, prin zidirea ei de către Domnul Constantin Șerban și soția lui, Doamna Bălașa, târgul este ridicat la rang de oraș. Este sora catedralei patriarhale (1658) și prima biserică cu etaj pe pridvor. A beneficiat de restaurarea exemplară a bine-cunoscutului Ștefan Balș, operă premiată de Stat și devenită șablon pentru breasla arhitecților restauratori. Dorim bisericii domnești din Pitești încă pe atât! Și mai mult, de ce nu?”, spune Octavian Dărmănescu.
Dialogul cu tema „Tăcere”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Viața merge înainte!”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, avându-i invitați pe soții Amalia Roșu Laurențiu – terapeut respirație conștientă, decodaj emoțional, remedii florale Bach, Maestru Reiki și Karuna Reiki – și Mircea Laurențiu – președinte al Asociației OsteoRe, al Colegiului Osteopaților din România, director al Școlii de Osteopatie -, eveniment care va avea loc joi, 14 mai, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Tema aleasă este o invitație în spațiul lăuntric, în mijlocul unei societăți zgomotoase, unde vorbele sunt multe și stridente, iar faptele, discrete, vorbesc de la sine pentru cine are prezența să le observe. Reîntâlnirea în cadrul Centrului Cultural Pitești cu cei doi invitați cu dublă cetățenie, română-franceză, este de mare interes, cu deschiderea permanentă a inimii celor care urmăresc proiecte spirituale. Vă invit cu mare drag la această temă deosebită!”, spune Simona Vasilescu.
Prelegerea cu tema „Meloterapia în autism”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Timp pentru echilibru interior cu Anișoara Anghel”, susținut de Anișoara Anghel, psiholog clinician și meloterapeut, eveniment care va avea loc joi, 14 mai, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Ce se întâmplă atunci când cuvintele nu sunt suficiente? Cum ajungi la un copil care pare închis în propria lume? Vom explora împreună cum muzica poate deveni un canal real de comunicare, cum se construiește, pas cu pas, un drum de la intervenție la performanță și susține dezvoltarea emoțională și cognitivă. După 13 ani de lucru împreună, un tânăr cu autism va urca pe scenă și ne va oferi un moment artistic la orgă electronică și voce. Nu este doar un moment muzical. Este o poveste. Este dovada unui drum parcurs cu răbdare, consecvență și încredere. Vă invit, așadar, să rămâneți deschiși – nu doar să ascultați, ci să simțiți, să observați și, poate, să priviți autismul dintr-o perspectivă nouă. Ne va onora cu prezența doamna Marinela Tănase, fost președinte al Colegiului Psihologilor- Filiala Argeș”, spune Anișoara Anghel.
Concursul Național de Dans Sportiv „Cupa României – Dansul Florilor”, ediția 38, coordonat de coregraful și arbitrul internațional de dans Alfred Schieb, eveniment care se va desfășura sâmbătă, 16 mai, și duminică, 17 mai, la Sala Sporturilor din Pitești, între orele 9.00 și 21.00. Competiția este organizată de Agenția Națională pentru Sport, Federația Română de Dans Sportiv, Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local, prin Centrul Cultural Pitești.
“La Concursul Național de Dans Sportiv <Cupa României – Dansul Florilor>, ediția 38, participă 600 de concurenți cu vârste cuprinse între 4 și 45 de ani de la 40 de cluburi din țară. Evenimentul se desfășoară după următorul program:
Sâmbătă, 16 mai, ora 9.00:
Concurs național de dans sportiv la care participă 400 de concurenți cu vârste cuprinse între 4 și 45 de ani. Probe: dansuri standard: Vals lent, Tango, Vals vienez, Slow-fox, Quick-step și dansuri latino: Samba, Cha-cha, Rumba, Paso Doble, Jive. Juriul va fi format din arbitri de cel mai înalt nivel național și internațional de la 22 de cluburi din țară. Președintele juriului va fi Cristian Parnescu din Cluj-Napoca, vicepreședinte al Federației Române de Dans Sportiv. Prețul unui bilet este 50 de lei. Copiii și pensionarii au intrarea liberă.
Duminică, 17 mai, ora 9.00:
Concurs național de dans pentru promovarea tinerelor talente, la care participă 200 de concurenți cu vârste cuprinse între 4 și 30 de ani, împărțiți pe niveluri: începători și avansați. Stiluri de dans: Latino Show (Salsa, Bachata, Merengue); Dans modern; Dans de caracter, tradițional; Streetdance; Majorete; Balet; Gimnastică; Open. Prețul unui bilet este 20 de lei. Copiii și pensionarii au intrarea liberă”, informează Alfred Schieb.

