Am ştiut, fără ezitare, că volumul ales să mă însoţească în solara şi misterioasa Grecie, dintre multiplele apariţii editoriale tentante ale verii 2007, trebuie să fie Convorbiri cu Octavian Paler. Nu avea concurenţă acolo, la picioarele Olimpului, unde – întâmplător sau nu – te rupe de restul lumii o dulce visare.
Recunosc, lectura cărţii concepute de Daniel Cristea-Enache în dialog socratic am început-o cu două prejudecăţi: prima că nu-mi va aduce nimic nou în completarea imaginii pe care o aveam despre maestru (fiindcă, vorba lui, ce dramă adevărată simte nevoia să fie guralivă?) şi cea de-a doua: indiferent ce nume ai, când beneficiezi de privilegiul dialogului cu o asemenea personalitate – plusezi/epatezi sau, doamne fereşte, gafezi – oricum conjunctura e delicată şi îţi poate juca feste.
În ceea ce priveşte întâia mea temere, ea a fost învinsă (mea culpa) de amănunte. (el spunea că destinul lucrează prin amănunte, nu-i aşa?) Cartea de interviuri (re)întregeşte portretul scriitorului, (re)face harta unui destin, cântăreşte la vedere pe o balanţă existenţială atentă şi câştigul şi pierderea, şi realizarea şi ratarea, şi înfăptuirea şi închipuirea. Pe traseul de la naştere până la moarte (care era cumplit de aproape şi, din carte, mi-a părut presimţită) focalizarea anumitor secvenţe care de multe ori în discursul oral se pierd (pentru că de obicei, ascultând, vânăm esenţele…) ne-au adus în imagine capacitatea neîntreruptă de gândire a unui intelectual prin excelenţă care venea întâmplător din Lisa ca dintr-o mitologie. O moară a gândirii i-a fost ursită la naştere – şi, de atunci, morile gândirii, acestea i-au fost, în viaţă, morile de vânt dintr-un destin paralel pe care singur îl identificase.
De la dragostea specială, generatoare de-o anume recognoscibilitate, pentru literatura Antichităţii clasice – până la volutele timpului (post)modern, luciditatea lui Octavian Paler a parcurs un traseu de o autoritate drastică. Spiritualitatea asumată avid i-a conferit o detaşare implicată şi o distincţie umană pe care a purtat-o aproape ca pe un stigmat.