Informare
Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 2 – 6 februarie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
Lansarea volumului de poezie „În palmele tăcerii”, semnat de Ina Dumitrescu, în cadrul proiectului „Întâlniri Culturale”, coordonat de scriitoarea Silvia Giurgiu Pătrăchioiu, eveniment care va avea loc luni, 2 februarie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„La evenimentul editorial ne vor onora cu prezența autoarea Ina Dumitrescu, din Craiova, scriitoarele Nicoleta Tudor și Veronica Amuza, din București, și cantautorul Dan State, din Râmnicu Vâlcea. Vă așteptăm să ne bucurăm de poezie, dar și de muzică pentru suflet”, spune Silvia Giurgiu Pătrăchioiu.
Dialogul cu tema „Poeți de ieri și poeți de astăzi”, în cadrul proiectului „Invitați la <Cafeneaua literară>”, coordonat de poetul Virgil Diaconu, directorul revistei „Cafeneaua literară”, avându-l invitat pe prozatorul și poetul Liviu Mățăoanu, eveniment care va avea loc marți, 3 februarie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Liviu Mățăoanu (n. 1968, Câmpulung, Argeș) este poet, profesor, jurnalist cultural, curator, editor și realizator de emisiuni tv (Clubul de arte CLIPART, Cartea Săptămânii), radio (Destine – peste 150 ediții). Expert la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Licențiat la Facultatea de Istorie, Universitatea București, redactor-șef al revistei online <Muscelnet> (apărută între 2000-2004), redactor la editurile <Ars Docendi>, <Paralela 45>, <Cartea Românească>, <Polirom>. A editat șase cărți de poezie și este cuprins în 19 antologii de poezie. A publicat, în revistele literare, poezii și articole. A primit mai multe premii, printre care: <Premiul pentru Poezie> al revistei <Argeș> (2025)”, precizează Virgil Diaconu.
Conferința cu tema „Filosofie, mit, literatură”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură „Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir, avându-l invitat pe prof. univ. dr. Ștefan Vianu, de la Facultatea de Arhitectură din București, eveniment care va avea loc marți, 3 februarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„<Gândirea este înrădăcinată în conștiința afectivă, iar filosofia interpretează acest fenomen. Demersul meu va fi istoric și deopotrivă tematic. Voi arăta că filosofia se naște din conștiința mitică, și, într-un anumit sens, revine la ea – la literatură și la poezie – depășind astfel conștiința obiectivantă>, consideră Ștefan Vianu. În scrierile sale, el se dovedește a fi un bun continuator al tradiției umaniste ilustrate de bunicul său Tudor Vianu și de tatăl său, psihanalistul Ion Vianu”, spune Leonid Dragomir.
Prelegerea cu tema „Vasile Alecsandri și Argeșul”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Teme Culturale în Emoții Raționale”, coordonat de scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, eveniment care va avea loc miercuri, 4 februarie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Nu departe de Ziua Culturii Naționale și a aniversării Unirii, să ne amintim de o altă personalitate a culturii române și a politicii puse în slujba neamului. Alecsandri, alături de Eminescu, Kogălniceanu, Negruzzi, Cuza etc., a crezut că singura cale de a ne păstra individualitatea românească este lupta pentru credință, unire, suveranitate și independență, cultura și educația prin cultură identitară fiind acel vehicul istoric absolut necesar”, spune Lucian Costache.
„Clubul literar-artistic <Mona Vâlceanu>”, proiect cultural-educativ coordonat de editorul, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Maria Mona Vâlceanu, eveniment care se va desfășura miercuri, 4 februarie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Ediția de februarie a clubului va cuprinde prezentarea romanului <NENUMA>, autor Mihai Antonescu, și lansarea volumului <Dramaturgia lui Mihail Sebastian>, autoare Camelia Alexe, precum și un dialog tematic cu liceeni din Pitești. Îi așteptăm pe toți iubitorii cărții să ni se alăture”, spune Maria Mona Vâlceanu.
Conferința cu tema „A fost găsită Arca lui Noe?”, în cadrul proiectului cultural „Enigmele Terrei”, susținut de scriitorul și publicistul Cristian Cocea, directorul Direcției pentru Cultură Argeș, eveniment care va avea loc miercuri, 4 februarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Dialogul cu tema „Ce este poezia?”, în cadrul proiectului „Personalități Culturale”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, avându-l invitat pe poetul Titus Maxus, din Pitești, eveniment care se va desfășura joi, 5 februarie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„L-am invitat pe Titus Maxus, poet și filosof (are și o carte de filosofie publicată), pentru a scoate la lumină un mare poet care trăiește retras de zeci de ani, preferând să scrie și să citească decât să participe la viața Cetății. Pe numele real Constantin Cîrstea, cunoscut printre prieteni drept Tită, poetul se individualizează clar, fiind de o originalitate rară, nefăcând parte din nicio generație literară. Vom afla poate și care este esența gândirii poetice. Mă bucur că a acceptat să iasă, în sfârșit, la lumină!”, spune Jean Dumitrașcu.
Prezentarea volumului bilingv de fabule (română-franceză) „Recitindu-l pe La Fontaine/En relisant La Fontaine”, semnat de George Sicoe-Vidreanu, în traducerea lui Jean-Louis Courriol, în cadrul proiectului „Confluențe literare”, coordonat de scriitoarea și profesoara Allora Albulescu, eveniment care se va desfășura sub egida Fundației literare „Liviu Rebreanu”, joi, 5 februarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Medalionul aniversar “ADINA 77”, în cadrul proiectului cultural “Armonie și stil de viață”, coordonat de dr. ing. Adina Perianu, promotor cultural, eveniment care se va desfășura vineri, 6 februarie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
