Mircea T. Djuvara (1886-1944) s-a născut în ziua de 18/30 mai 1886 la Bucureşti în familia lui Traian Djuvara şi al Esterei (născută Păianu); tatăl fiind de origine aromână.
Şcoala a urmat-o la Bucureşti, la „Şcoala Primară nr. 4”. I se zicea Şcoala Caimata, după numele unei foste biserici care existase prin partea locului, în apropierea actualei pieţe C.A. Rosetti şi cam peste drum de Biserica Armenească”.
S-a dovedit de la început un copil precoce. „Întâiul în întreg învăţământul general pe care l-a urmat, Mircea Djuvara nu s-a mulţumit cu cele învăţate pe băncile şcolii; el trimetea rezolvări de probleme «Revistei copiilor», era premiant la concursurile Tinerimii române, improviza un laborator de chimie acasă, pătrundea fraudulos într-o sală de disecţie, îşi organiza statal prietenii nu cu un scop politic, ci pentru a experimenta, cum mărturisea mai târziu, «jocul organizaţiunii sociale», activitate care a fost la un pas de eliminarea sa din gimnaziu; prin toate acestea, dovedea îndrăzneală, inteligenţă şi elan ştiinţific”.
A urmat Liceul Gh. Lazăr din Bucureşti, pe care îl absolvă în vara anului 1906; „la liceu a fost premiant cu premiul întâi în toate clasele şi fiind, astfel, distins cu titlul de «premiant de onoare». Numele i-a fost gravat pe tabla de marmură a liceului Lazăr, tablă aşezată pe peretele interior al coridorului, lângă uşa de la intrare”.
Din toamna anului 1906 se înscrie la Universitatea din Bucureşti, urmând în paralel facultăţile de Drept , Litere şi Filosofie. Dintre profesorii săi de la filosofie, Djuvara îi amintea pe C. Dimitrescu-Iaşi, pe C. Rădulescu-Motru având o stimă şi preţuire deosebită faţă de Titu Maiorescu. „Lecţiile lui Maiorescu, pe care le-am urmat cu sfinţenie la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, erau fiecare un model în felul ei, un model ca prestigiu, ca adâncime simţită, ca bogăţie de idei, ca frumuseţe şi măsură în expresii (…).