ioan lascuÎNCĂ O DATĂ NUMELE TRANDAFIRULUI

Există, desigur, cărţi a căror persistenţă în memoria lectorului sau a scriitorului este indelebilă. Una dintre ele poate fi cea menţionată în titlu, dar şi altele precum Muntele vrăjit, Ciuma sau Jocul cu mărgele de sticlă pot ilustra aceeaşi constatare. Cele enumerate sunt toate romane ale spaţiului închis, unde separarea, voluntară sau nu, aduce un plus de tensiune, de dramatism sau de mister. Fără a se bucura de celebritatea celor dinainte, din literatura noastră mai recentă îmi vine în minte Spitalul lui Gheorghe Schwartz. În aceeaşi categorie poate fi încadrat şi textul intitulat Cartea fabuloasă, semnat de Gellu Dorian şi publicat în 2003 la Editura Cartea Românească. Toate întâmplările stranii şi înfiorătoare se petrec într-o mănăstire aflată la 20 km de târgul Botoşanilor, pe la mijlocul veacului al XVII-lea. Este vorba de mănăstirea Coşula, ale cărei ruine ar mai exista şi azi. Angrenajul de thriller al cărţii este pus în mişcare de prezenţa duplicitară a intrusului, ale cărui misiune şi adevărată identitate rămân necunoscute până la capăt pentru ceilalţi protagonişti.

2007-08-16T16:00:00+03:00