Romanul orăşelului în care se petrece totul
Richard Russo este un romancier american în vârstă de 58 de ani, aflat „pe val”, un fel de Dostoievski american al zilelor noastre, un Fiodor Mihailovici din epoca INTERNET-ului, deşi nu e „psiholog blestemat” decât până la un anumit punct. Empire Falls (Editura Univers, Bucureşti, 2007, Colecţia Cotidianul) este romanul care-l reprezintă şi care – împotriva tendinţelor, poate – e o construcţie epică amplă, solidă, cu multiple ramificaţii de ordin tehnico-narativ, dar şi psiho-filosofic. Romanul acesta i-a adus autorului Premiul Pulitzer; mai mult, a fost ecranizat de HBO sub forma unui serial, la rândul său premiat cu Globul de Aur pentru cel mai bun serial al anului 2006.
Empire Falls este un orăşel american din statul Maine în care eşti tentat să crezi că nu se întâmplă nimic, mai ales când te afli cu lectura până pe la pagina 30. Dar, de fapt, în acest orăşel se întâmplă totul. Dincolo de meciurile de basseball, de micile petreceri, de idilele adolescentine, locul musteşte de viaţă (şi de moarte, aş zice), de drame interioare, dar şi de altele perfect la vedere, de relaţii tensionate sau tandre sau tensionate/tandre, de relaţii umane profunde, complexe, de trădări şi răbufniri, de răzbunări cu sânge rece pe termen lung sau de acte de violenţă extremă. În centrul intrigii se află familia Whiting, cea mai bogată din oraş, familie de care depind – într-un fel sau altul – toţi ceilalţi locuitori. Whiting e nucleul în jurul căruia se mişcă, precum într-o centrifugă, mai multe familii care-şi intersectează destinele. Nu întâmplător l-am asociat pe Russo lui Dostoievski. Personajele de aici amintesc – şi nu parodic – de personaje din Fraţii Karamazov, de pildă. Bătrânul Max Roby trimite la Fiodor Karamazov: e hahaleră, face pe clovnul, trăncăne, se îmbată frecvent, şterpeleşte bani de la unul, de la altul, e mereu neîngrijit, are firimituri în barbă şi miroase îngrozitor a urină, întâmpinând însă voios toate reproşurile ce i se aduc. Soţia lui, ca şi a bătrânului Karamazov, e moartă în condiţii dubioase. Şi tot aşa am putea face analogii între personaje ale marelui rus şi cele ale contemporanului nostru american.
Roman realist, Empire Falls este unul al tensiunii bine gradate. Lentoarea de la început se răzbună de mai multe ori pe parcurs, am putea spune că acţiunea se petrece în viteză variabilă. De altfel, Tick Roby, o adolescentă, chiar meditează la raportul dintre ritmul evenimentelor din viaţă şi al trăirii interioare: „Doar pentru că se întâmplă nişte lucruri nu înseamnă că şi eşti pregătit pentru ele. Dacă s-ar întâmpla repede, ai fi atent la orice fel de evenimente neaşteptate, ştiind prea bine că viteza e un atu. Însă lentoarea funcţionează după un principiu total diferit, se bazează pe impresia falsă că ai tot timpul din lume să te pregăteşti, iar asta ascunde problema cea mai importantă, şi anume că, oricât de lent s-ar întâmpla totul, tu vei fi şi mai lent, întotdeauna”.
Empire Falls este un orăşel american din statul Maine în care eşti tentat să crezi că nu se întâmplă nimic, mai ales când te afli cu lectura până pe la pagina 30. Dar, de fapt, în acest orăşel se întâmplă totul. Dincolo de meciurile de basseball, de micile petreceri, de idilele adolescentine, locul musteşte de viaţă (şi de moarte, aş zice), de drame interioare, dar şi de altele perfect la vedere, de relaţii tensionate sau tandre sau tensionate/tandre, de relaţii umane profunde, complexe, de trădări şi răbufniri, de răzbunări cu sânge rece pe termen lung sau de acte de violenţă extremă. În centrul intrigii se află familia Whiting, cea mai bogată din oraş, familie de care depind – într-un fel sau altul – toţi ceilalţi locuitori. Whiting e nucleul în jurul căruia se mişcă, precum într-o centrifugă, mai multe familii care-şi intersectează destinele. Nu întâmplător l-am asociat pe Russo lui Dostoievski. Personajele de aici amintesc – şi nu parodic – de personaje din Fraţii Karamazov, de pildă. Bătrânul Max Roby trimite la Fiodor Karamazov: e hahaleră, face pe clovnul, trăncăne, se îmbată frecvent, şterpeleşte bani de la unul, de la altul, e mereu neîngrijit, are firimituri în barbă şi miroase îngrozitor a urină, întâmpinând însă voios toate reproşurile ce i se aduc. Soţia lui, ca şi a bătrânului Karamazov, e moartă în condiţii dubioase. Şi tot aşa am putea face analogii între personaje ale marelui rus şi cele ale contemporanului nostru american.
Roman realist, Empire Falls este unul al tensiunii bine gradate. Lentoarea de la început se răzbună de mai multe ori pe parcurs, am putea spune că acţiunea se petrece în viteză variabilă. De altfel, Tick Roby, o adolescentă, chiar meditează la raportul dintre ritmul evenimentelor din viaţă şi al trăirii interioare: „Doar pentru că se întâmplă nişte lucruri nu înseamnă că şi eşti pregătit pentru ele. Dacă s-ar întâmpla repede, ai fi atent la orice fel de evenimente neaşteptate, ştiind prea bine că viteza e un atu. Însă lentoarea funcţionează după un principiu total diferit, se bazează pe impresia falsă că ai tot timpul din lume să te pregăteşti, iar asta ascunde problema cea mai importantă, şi anume că, oricât de lent s-ar întâmpla totul, tu vei fi şi mai lent, întotdeauna”.