Insula albă

Şiruri de plopi paznici stau de gardă
împrejurul unor creştete ţuguiate de ţiglă
ale blocului meu.
Şiruri de plopi spălaţi de ploaie sunt
un lung tren cu vagoane
şuierând în călătoria cu păsări orfane
s-adulmece din zori, vigilente, la ferestre
aspre scântei cu voci de minereu.

Într-o insulă albă din oraş locuiesc
nins de patimi reci, încovoind timp domnesc
să dezvolt muzica de orgă a mesei de scris.
Ca să nu-şi piardă sângele pala de opal,
relicvă din sceptrul astral,
dăruită mie la naştere de un imbold ceresc.

Prieteni, ascultaţi cu fervoare rugi în frunze,
lipiţi de Zidul Plângerii: oracol verde.
Ca iaduri vegetale să nu lovească iar
pe introvertiţi
când luna-n racla nopţii e gata să-i dezmierde.