LIVIU IOAN STOICIUComplotul „intelectualilor lui Băsescu”
(puţină fabulă gazetărească)

Mi-a stat iar inima când am auzit că la Neptun „preşedintele ţării” s-a întâlnit cu „un grup de intelectuali” (în frunte cu Gabriel Liiceanu) – m-am speriat că trăiesc un „deja vu” de proastă calitate, că am fost întors în tunelul timpului şi n-am observat, jucându-mi subconştientul o nouă festă. Pur şi simplu în mintea mea s-au încălecat „preşedinţii ţării”, a apărut Nicolae Ceauşescu (nu Traian Băsescu), care s-a întâlnit iar la Neptun cu… scriitorii! Numai nu mi-am făcut cruce. Nu mi-am revenit până azi, când scriu aceste rânduri, aflând că „grupului de intelectuali” (între 5 şi 9 la număr, n-am înţeles bine, fiindcă s-a ţinut strict secretă componenţa, grup care între timp a făcut un apel public pentru adoptarea „celei de-a III-a republici”, ceea ce pe mine m-a făcut să râd: de ce n-or fi făcut „intelectualii lui Băsescu”, cum sunt etichetaţi astăzi oficial în mass-media, un apel pentru reinstaurarea monarhiei constituţionale, singura formă de guvernământ dovedită viabilă în România „modernă”?), ce credeţi? „Grupului” i s-a pus la dispoziţie la Bucureşti un avion de 100 de locuri, „pe bani publici”, dus-întors (iar de la aeroportul din Constanţa – comuna Mihail Kogălniceanu i s-a pus la dispoziţie maşini BMW ale SPP, până la Neptun şi invers, plus protocolul cu cazarea, masa, plaja la „vila lui Ceauşescu”, care au tocat şi ele bani publici frumoşi, nu?)… A fost un complot la mijloc? Fiindcă toţi cei prezenţi în 12-13 iunie 2007 la Neptun, deconspiraţi, s-au apărat cu „nu vă amestecaţi în viaţa mea privată”, iniţial. Un ziar central a denumit-o „Conspiraţia trompetelor”! Trompetele fiind „intelectualii lui Băsescu”, aţi ghicit. Cine sunt „cei 9 intelectuali ai lui Băsescu” de la… răsărit (adică de la Neptun!), în afara lui Gabriel Liiceanu: îi ştiţi, H.-R. Patapievici, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu, Andrei Cornea, Sever Voinescu, Cătălin Avramescu, Traian Ungureanu şi Mircea Mihăieş! Lor li se pot adăuga consilierii în funcţie Teodor Baconsky, Sebastian Lăzăroiu şi Cristian Preda.

2007-07-02T16:00:00+03:00