Informare

 

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 22-26 iulie 2024, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

 

Prelegerea cu tema “Apartenență vs. echilibru”, susținută de psihologul-clinician Codruța Drăgan, luni, 22 iulie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„A aparține înseamnă a fi legat emoțional de cineva, sau de ceva.  În mediul familial suntem legați de nevoia de iubire și dăruire. Relația noastră cu mediul înconjurător subliniază capacitatea de a construi echilibrul. Altfel spus, există o conexiune majoră între a dărui iubire și suport și a simți starea de echilibru a propriilor emoții”, spune Codruța Drăgan.

 

 

Prelegerea cu tema “Erik cel Roșu și alte saga scandinave”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document Restituiri Pitești, dr. Marin Toma, istoric, eveniment care va avea loc online, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, luni, 22 iulie, de la ora 20.00.

„Lumea veche scandinavă ne fascinează în continuare. Filmele și serialele apărute în ultimii ani sunt doar o dovadă în acest sens. Dorința noastră de descoperire și cunoaștere a acelei lumi este împlinită în parte și datorită volumului apărut anul acesta la Editura <Humanitas>, în traducerea lui Valeriu Munteanu și a Flaviei Teoc, volum care adună traduceri mai vechi  și altele noi și care ne prezintă <Saga lui Erik cel Roșu>; <Saga regelui Harald>, de Snorri Sturluson; <Saga despre Gunnlaugr Limbă de Șarpe>,  <Saga despre Hrafnkell> și  <Saga despre Gisli, fiul lui Thornbior Sur>. Ele reprezintă povestea viteazului iscusit, dar fără de noroc; povestea răzbunărilor; povestea iubirii tragice; povestea explorării dincolo de ocean; povestea ultimului rege viking. Cinci ferestre spre o lume veche, rece și ascunsă”, spune Marin Toma.

 

Prelegerea cu tema „Muzica Clasică și Cultura Contemporană. Mari Compozitori. Giuseppe Verdi și Richard Wagner”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Centrul Universitar Pitești, eveniment care va avea loc marți, 23 iulie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„<Muzica cultă, savantă sau  clasică> cuprinde totalitatea realizărilor muzicale proprii reprezentanților culturii înalte într-un spațiu geografic, de-a lungul unui interval însemnat de timp (de ordinul secolelor, mileniilor). Elaborarea de muzici culte respectă un număr de precepte impuse prin tradiție. Astfel, autorul este cunoscut prin numele lui și deține o cunoaștere temeinică a teoriei muzicale aplicate în cultura de care aparține. Deși fundamentate pe tradiție, muzicile culte sunt întotdeauna receptive la inovație, sub o formă sau alta; în stadiile sale înaintate de evoluție, o muzică cultă poate nega chiar și o parte din legile sale fundamentale, în scopul de a realiza noul. Astfel, supraviețuirea unei muzici culte impune păstrarea unei baze cât de restrânse privitoare la practica creației și a interpretării. În mod obișnuit, prin sintagma <muzică cultă> este vizată muzica ecleziastică și de concert dezvoltată în Europa vestică și apoi, răspândită și în alte spații geografice, cuprinzând aproximativ intervalul ultimelor zece secole. Calificativul de muzică cultă sau clasică presupune permanența valorică în timp a creației muzicale, un grad ridicat de receptivitate și de valorizare din partea publicului. Opera s-a detașat ca gen muzical și teatral aparte în Italia  în jurul anilor 1600 ca unul din produsele artistice și intelectuale ale amplei și puternic influentei mișcări artistice a barocului, dar a atins culmile sale de rafinament și perfecțiune în secolele ulterioare, în mod deosebit al-XVIII-lea și al XIX-lea, reverberând puternic până în timpul prezent. Într-o societate axată pe cele mai noi tehnologii, pe inovație permanentă și pe viteza rostogolirii noutăților și a tendințelor pe rețelele de socializare, este ușor de înțeles de ce atât de mulți cred că arta muzicii clasice este irelevantă. Cu toate acestea, realitatea ne arată că astăzi, mai mult ca oricând, trăim cea mai aglomerată perioadă a istoriei din punct de vedere al diversității și creativității muzicii. De-a lungul secolelor, muzica clasică s-a transformat și a devenit baza construcției muzicii contemporane. Multe studii au arătat că învățarea sau ascultarea muzicii clasice poate avea o mare varietate de beneficii pentru om, dar și pentru mediul natural al omului. În expunerea noastră ne vom referi în mod special la operă, ca gen muzical și vom ilustra sensurile și semnificațiile profunde, filosofice, importanța pentru cunoașterea artistică și viața omului cultivat, aflat într-o societate în degringoladă valorică, prin viața și creația a doi mari compozitori și oameni de cultură a tuturor timpurilor: Giuseppe Verdi și Richard Wagner”, spune Marius Andreescu.

 

Lansarea nr. 2/2024 al revistei de literatură “Cuvântul Argeșean”, publicație trimestrială a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Argeș, eveniment editorial care se va desfășura în cadrul Cenaclului “Armonii Argeșene”, coordonat de președintele ligii, scriitorul dr. Adrian Mitroi, având-o invitată pe scriitoarea Cristina Onofre, redactorul-șef al publicației, marți, 23 iulie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

Prelegerea cu tema “Eminescu.Transdisciplinaritatea creației. Episodul iudeo-palestinian”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Teme Culturale în Emoții Raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, miercuri, 24 iulie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Poemul <Panorama deșertăciunilor> cuprinde zece tablouri ale succesiunii marilor civilizații. Între ele și cel al civilizațiilor iudeo-palestiniene, care cuprinde doar șapte strofe din cele 217 ale poemului, dar de o mare densitate de semnificații în istoria omenirii și de o impresionantă viziune estetică”, spune Lucian Costache.

 

Prelegerea cu tema “Feng-shui în bucătărie”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Călătorie în Științe Neconvenționale – Feng Shui”, susținut de Sorin Dinu, specialist în Feng Shui, miercuri, 24 iulie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Vom vorbi despre ustensilele de bucătărie folosite în mod tradițional și modern; hrana ca medicament; alimente medicinale”, spune Sorin Dinu.

 

 

Dialogul cu tema “Rănile copilăriei”, din seria conferințelor “Educaţie pentru sănătatea psihică (IV)”, susținute de dr. Crenguța Belegan, psihoterapeut, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, eveniment care se va desfășura joi, 25 iulie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Rănile sunt acceptate şi se pot adânci. Ele fac parte din bagajul emoţional în care sunt incluse cinci tipuri de răni care se reactivează în viaţa omului, atâta timp cât ele nu sunt conştientizate şi rezolvate. Este vorba despre trădare, abandon, umilire, respingere, nedreptate. Chiar dacă sunt uitate, traumele pot urmări omul pe tot parcursul vieţii. Vă invităm cu mare drag să participaţi activ cu sufletul deschis!”, spune Simona Vasilescu.

 

 

Dezbaterea cu tema “Pelerin la Santiago de Compostela”, în cadrul proiectului cultural-motivațional “Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, eveniment care va avea loc joi, 25 iulie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“<Pelerin la Santiago de Compostela> este tema pe care o voi aborda în cadrul proiectului <Arta devenirii>, alături de invitații mei Carmen Iordache, astrolog, coach de dezvoltare personală și profesor de Yoga, Corina Elena Radu, psihoterapeut și partenerul ei lituanian, Audrius Kazlauskas, consultant de business. Atât eu, cât și invitații mei am mers pe minunatul <Camino>, în nordul Spaniei, pe sub Calea Lactee, un drum inițiatic, parcurs de către apostolul Iacob, atunci când a mers să încreștineze poporul spaniol. Începând cu Evul Mediu a devenit un traseu de pelerinaj creștin, având că destinație mormântul apostolului Iacob, situat în cripta Catedralei din Santiago de Compostela, regiunea Galicia. Cu toții vom povesti despre magia acestui drum – care se face pe jos și care are în total 900 de km – despre ce ne-a chemat acolo, despre dovezile personale primite de la Divinitate pe acest drum, despre inevitabilele încercări și despre fericirea trăită odată ajunși la catedrală. Vă promit informații spectaculoase și vă aștept cu drag!”, spune Silvia Grigore.

 

 

 

2024-07-19T12:20:16+03:00