– O iubire neîmplinită, un vis împlinit
Eu, subsemnatul Alfred Bernhard Nobel, exprim prin aceasta, după o matură gândire, că ultima mea voinţă cu privire la averea pe care o las după moartea mea, este următoarea: Capitalul transferat de către legătorii mei testamentari în hârtii de valoare va forma un fond, din al cărui venit se vor distribui premii oamenilor care în anul trecut au realizat cele mai mari binefaceri. Venitul se va împărţi în cinci părţi egale dintre care se vor distribui: una celui care în domeniul fizicii a făcut cea mai importantă descoperire sau invenţie; o parte aceluia care a făcut în domeniul chimiei cea mai importantă descoperire sau îmbunătăţire; o parte aceluia care a făcut cea mai importantă descoperire în domeniul fiziologiei sau medicinei; o parte celui care a realizat opera cea mai de seamă în direcţia idealistă; o parte celui care a lucrat mai mult sau mai bine pentru înfrăţirea popoarelor sau pentru desfiinţarea sau micşorarea armatelor permanente cum şi pentru instituirea şi întinderea congreselor pentru pace.
Premiile pentru fizică şi chimie se vor atribui de către Academia Suedeză de Ştiinţe, cele pentru lucrările de fiziologie sau medicină de Institutul Karloni din Stokholm, cel pentru literatură de către Academia din Stockholm şi cel pentru pace de către un comitet din cinci persoane ales de către Storthing-ul Norvegiei…