sau povestea unui succes fulgerător
Cine este Jonathan Littell?
Jonathan Littell s-a născut în anul 1969 în New-York provenind dintr-o familie cu origini evreieşti din Polonia care a emigrat în Statele Unite la sfârşitul secolului al XIX-lea. În copilărie şi adolescenţă a petrecut mai mulţi ani trăind şi studiind în Franţa, unde şi-a dat şi bacalaureatul (astfel se explică buna stăpânire a limbii franceze). Absolvent de Yale, se angajează în cadrul unei organizaţii umanitare Action Against the Hunger între 1994-2001 desfăşurându-şi activitatea în zone fierbinţi ale lumii, precum Bosnia, Cecenia. Romanul Les Bienveillantes (Binevoitorii) este debutul său literarar, el dezicându-se de un mic roman cyberpunck (Bad Voltage) pe care l-a scris în 1989 când avea doar 21 de ani. Littell regretă acum publicarea acestuia dar recunoaşte că a fost prizonierul unui contract în pripă semnat. Inspirat şi iluminat de filmul lui Claude Lanzmann intitulat Shoah, se decide în 2002 să scrie un roman. Munca de documentare i-a luat nu mai puţin de cinci ani, dar atunci când a avut toate elementele s-a pus pe scris şi a terminat romanul Les Bienveillantes în doar 112 zile