Astăzi este una dintre zilele faste ale vieţii mele!
Bucuria se îmbrăţişează cu emoţia, tristeţea de timp neiertător cu lumina momentului înălţător: încununarea pe care mi-o faceţi, prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bacău, mă face să exclam – parafrazându-l pe eroul lui Goethe din Faust: „o, clipă, eşti atât de frumoasă, opreşte-te mie!“. Da, rămâi, clipă şi fericeşte-mă cu parfumul tău netrecător.
Gestul dumneavoastră de aleasă preţuire faţă de cel care sunt completează generos arcul împlinirilor mele culturale şi spirituale, aşezându-se ca o piatră rară, la locul cuvenit, ca o linişte plăcut aşteptată. Dar evenimentul de azi are şi o conotaţie social-etică importantă atât pentru cel ce dăruie, adică dumneavoastră, cât şi pentru cel ce primeşte, adică cel de faţă. Recunoaşterea de către un for academic – Universitatea din Bacău – a meritelor mele culturale şi de creaţie – atât câte sunt – se transformă, iată, într-un gest de recunoştinţă care îl împodobeşte pe cel sărbătorit şi care, la rându-i, nu poate fi decât recunoscător! Sincer recunoscător!…