Elegie la picioarele scării

Joi, 1 februarie, iarna
anului 2007, Bucureşti, termometrul de afară: 10 grade,
grade rău prevestitoare, nu
pot să cred, demonul îndoielii mă pune iar la încercare,
ce e cu mine?
Am o spaimă nouă, că mă înec în Marea
Mediterană: unde? De unde până unde, recunosc, „sunt o sumă
a dezacordurilor
cu lucrurile”. Cu lucrurile memorate: cu
ciudatele lor conexiuni. Privesc în gol pe fereastra
apartamentului – aerul face
valuri uriaşe, valuri de mare, după o noapte de coşmar,
 de idioţenie
şi nelinişte. După
ce am aflat că a murit marţi seara, la
Fundeni, scriitorul Gheorghe Crăciun.