Element definitoriu pentru totalitarism (caracterizat, între altele, prin monopolul partidului unic, etatizarea vieţii economice şi teroarea ideologică), impunerea adevărului unic graţie dublului monopol deţinut de stat asupra „mijloacelor de constrângere” şi asupra „mijloacelor de convingere” reprezintă un factor determinant în reconfigurarea imaginarului socio-cultural al epocilor marcate de acest tip de mentalitate. (Această reformă mentalitară vizând remodelarea gândirii colective în conformitate cu aspiraţiile deţinătorilor puterii se întemeiază, nu în ultimul rând, pe ceea ce R. J. Lifton numea, în Reforma gândirii şi psihologia totalitarismului, „manipularea mistică” şi promovarea „ştiinţei sacre”.)
        În termenii lui Jean-Jacques Wunenburger, avem de-a face, în cazul acestor tipuri de societate, cu transformarea terorii de stat într-un „instrument metaistoric de condiţionare a omului, ale cărui vechi aspiraţii la libertate şi la diversificare sunt tot atâtea rezistenţe la îndeplinirea unui obiectiv absolut”. În toate societăţile totalitare (y compris cele construite ca urmare a expansiunii marilor religii seculare ale secolului trecut), discursul politic şi, implicit, naraţiunile legitimatoare generate de acesta constituie terenul pe care ideologia dominantă (impusă prin teroare) întâlneşte utopia. În opinia lui Wunenburger, „totalitarismul este imaginea temporală a eternităţii utopice. (…) Utopia şi totalitarismul se suprapun asemenea modelului şi copiei sale.”