Se fac şi de desfac, de la o generaţie la alta, de la un cincinal la altul, de la o zi la alta, ierarhii şi topuri. Cel mai… a devenit sport naţional şi subiect de cafenea şi de teze de doctorat. În ultima vreme, stabilirea celor cei mai mari 10 din orice domeniu, ba chiar din istoria noastră, înfierbântă spiritele. Cum contestaţia face parte din structura spiritului naţional etern, nu cred că a fost premiu care să nu fie blamat de toţi ceilalţi competitori ori de cei de pe margine. Nu altfel s-au petrecut lucrurile cu stabilirea celor mai mari români, campanie în care TVR a investit nu mai puţin de un milion de euro (!!!) şi tot astfel se întâmplă şi cu celălalt proiect, iniţiat de Realitatea TV, Zece pentru România. Întrucât, la data la care aceste rânduri se pregătesc să intre sub tipar, nu se cunosc rezultatele, şi, tangenţial, am fost implicat în transmiterea unor date către institutele de sondare a opiniei publice, fără a mă număra printre cei 202 de fericiţi şi obiectivi respondenţi, îmi permit să întârzii asupra celor zece din lumea scriitorilor realităţii.
Zece…