SCENE DIN VIAŢA LITERARĂ (I)

1980
15 ianuarie. Ideea de a scrie nişte „scene din viaţa literară” mi-a venit acum vreo săptămână, în timpul celor câteva ore de călătorie spre Slatina. Plecând în mare grabă, uitasem să-mi iau vreo carte de citit în tren, aşa că am cumpărat de pe peron antologia de Critice a lui Lovinescu, apărută în BPT. Pe la 40 de ani, pare-se, vârstă pe care şi eu am împlinit-o de curând, Lovinescu se apucase deja să-şi scrie memoriile. Un intelectual de mare rasă, care mi se impune prin forţa intelectuală, prin logica imbatabilă şi prin voinţa cu care s-a dedicat carierei critice înainte de orice şi în loc de orice altceva. Şi un asemenea om, reiese din prefaţa lui C. Gheorghiţă, a primit cele mai nedrepte lovituri, a suferit trădări tocmai din partea celor pe care i-a sprijinit mai mult: a lui Camil Petrescu, de pildă, a lui Călinescu, Ion Barbu şi a altora, destui. Se dau multe citate dintr-o Acvaforte, un fel de autobiografie la persoana a treia, semnată de complezenţă Anonymus Notorius: Lovinescu se analizează la rece, însă foarte adecvat şi nu uită, desigur, să pună în pagină liniile principale ale atitudinii sale, explicându-şi de fiecare dată opţiunile.
M-a impresionat neplăcut şi am rămas cu un gust amar tocmai legat de ceea ce, îmi dau seama, n-ar fi trebuit să mă surprindă în nici un fel: faptul că trădările şi nerecunoştinţa vin exact din direcţiile unde te credeai mai asigurat. Până şi Rebreanu a avut o „scăpare”, „îngăduind” să se publice în ziarul lui o mişelie la adresa lui Lovinescu. Întrebarea ar fi: sunt într-adevăr acestea lucruri importante, demne de reţinut atenţia cititorului? Merită să faci caz de nişte biete intrigi sau măgării sadea? Şi răspunsul este: poate că merită, pentru simplul motiv că acele malversaţiuni i-au provocat diaristului o supărare atât de adâncă, peste care nu a putut trece, cu eforturi oricât de mari. Suntem subiectivi; arta se nutreşte din durerile, dezamăgirile, amărăciunile noastre, tot aşa cum se nutreşte din iubire, aspiraţii, speranţe, vise înalte…
Mă uitam în răstimpuri pe fereastra compartimentului: zăpadă din belşug, să sperăm un început de an bogat, cum n-am mai avut de mult.