Odă lui Eminescu
(În metru antic)

Tot mai sper să-nvăţ să mă-nalţ odată:
Pururi tânăr călăuzit de raza-ţi
Ochii să-mi îmbăt de lumina stelei
 Eternităţii.

Clipa-mi fie veac, veacul clipă sfântă,
Suferinţa Ta dureros de dulce
Când va fi s-o sorb, ars de setea vieţii
 Mistuitoare.

Doar de mii de sori, mii de ani lumină
Străbătuţi de-un veac spre Eternitate –
Diamantul pur – foc arzând din sine
 Fără cenuşă.

Foc arzând nestins, astru printre aştri,
Curgi în infinit stea nemuritoare,
Stea ce scrie lin – o vedem şi este
 Nemărginire!

Piară aştri stinşi rătăciţi în calea-Ţi,
Piară de-mprumut pala lor lumină,
Să putem trăi veşnic Poezia
 Nouă redă-ne-o.