Din cana cu păsări

Uneori mor din greşeală 
uneori mor din greşeală
ziarele pe care le citesc
dimineaţa
aduc doar veşti rele
spre prânz fiecare literă arde
şi focul
înteţit ia şi el pauză de masă

stăm amândoi şi mâncăm
în tăcere

din când în când focul soarbe din castronul
meu cu supă
n-are măsele doar carne în formă de dinţi
e rândul sinelui
privesc în farfuria focului mult mai mare
decât ochiul proprietate privată
mă uit şi tac

aşa mâncăm noi la masă cam un ceas
şi ceva
el zice – aş bea o cană cu apă rece dar rece
eu răspund – să-ţi aduc atunci o cană cu apă

dar el focul se stinge

vezi tu iubito
ce sete nebună
pe ziua aia în care mi-ai spus
te iubesc

după masă ascundem bine locul
pe care am stat
aruncăm firimiturile
păsări nu sunt
doar un jar care arde mocnit

mâine voi sta singur la masă
cineva a dat din greşeală peste cana cu apă