Este tare greu de vorbit, la Piteşti, despre „fenomenul reeducării“ sau despre ,,experimentul” care îi poartă numele! Şi nici nu s-a vorbit deschis până în 2001, când, cu toate că rana de pe conştiinţa comună sângerează încă, s-a organizat primul simpozion internaţional pe această temă, prin grija câtorva eroi (nu-i pot numi altfel!) de la Fundaţia culturală Memoria Argeş şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Argeş, sprijiniţi de Primăria Piteşti şi de Muzeul Judeţean. Personal, am fost implicat activ în această acţiune, împreună cu revista Argeş, din dorinţa ca nelegiuirile şi crimele comise în acei ani să nu rămână necunoscute de generaţiile mai tinere. De-a lungul celor cinci ani, am avut şansa de a cunoaşte mulţi oameni trecuţi prin iadul reeducării, cum ar fi Aurel Popa, Nicu Ioniţă, Niculai Popa, Traian Popescu, Dumitru Ispas, Gh. Gheorghiu, C-tin Iovan, Andrian Lupescu, C-tin Georgescu, Ion Constantin ori Tache Rodas, de a le asculta amintirile, de a le urmări, înmărmurit, lacrimile de pe obraz… Toţi de vârsta pe care bunicii mei nu au apucat-o, ambii (Constantin Dumitraşcu şi Radu Badea) cunoscând lagărele şi bătăile ,,tovarăşilor” care slujeau dictatura comunistă. Motiv în plus pentru a mă simţi alături de aceşti supravieţuitori – de la an la an tot mai puţini – ai teribilei barbarii a ,,reeducării prin tortură” petrecută între zidurile Închisorii Piteşti la începuturile instaurării bolşevismului în biata noastră ţară. În ultimul an, urmând o sugestie a primarului Tudor Pendiuc, am reuşit să adun aproape două mii de pagini de mărturii (totuşi, multe publicate deja) ale celor care, la vârsta studenţiei, şi-au văzut spulberate destinele. Din aceste mărturii, pe care nu îmi permit să le comentez (s-a spus, pe drept cuvânt, că despre Închisoarea Piteşti nu au dreptul moral să vorbească decât ,,piteştenii”), public aici doar câteva fragmente…                                               Jean Dumitraşcu