Am în faţă cartea lui Christian Crăciun* şi mă întreb cum aş putea să-i vorbesc cititorului despre ea, când textul acesta fragmentar, discontinuu şi speculativ, despletind aproape fractalic o infinitate de idei, nu face decât să care subtil materia unei ingenioase metafore a imaginarului şi imaginalului, dincolo de orice coagulat instrumental care ar putea-o fixa fie şi tranzient pe masa de lucru a analistului… Doar o încercare critică logofilă, suficient de jucată în intextul unei ficţiuni secunde, îndrăgostită de propriul discurs, ar putea oferi, pe moment, soluţia aproximării textului imposibil (Barthes) al unui opus mai curând de desfătare decât de plăcere. O fac în felul lor „enorm”, în câteva Cuvinte fericite, Dan C. Mihăilescu şi postfaţatorul Mircea Muthu în Corpuri radioactve, cuvintele, împrumutând o, pe cât de frumoasă, pe atât de potrivită aserţiune auctorială. Primul nu se sfieşte nici acum să invidieze la fostul coleg de facultate bogăţia şi diversitatea lecturilor şi aplicaţiilor, „capacitatea de a trece, într-o săptămână (…), de la patristică la presocratici, la Heidegger şi E. Lovinescu, de la romanticii germani şi francezi la Dostoievski, barocul lui d’Ors şi teoriile lui Edgar Papu. „Fiecare dintre sutele de titluri ale colecţiilor editoriale, scrie Dan C. Mihăilescu, ce ne-au matriţat nouă studenţia (seria de Eseuri de la Univers, Biblioteca de Artă de la Meridiane. Biblioteca Orientalis a lui Idel Segall ori Clasicii filosofiei universale de la E.S.E., ediţiile de Scriitori Români şi Restituţio de la Minerva etc.) au fost permanent dublate de trepidanta frecventare a anticariatelor”. Neostoita foame de cărţi şi lectura absorbantă pot fi, în concepţia lui Dan C. Mihăilescu, cel puţin în parte, cauza atât de tardivei închegări într-un opus al meditaţiilor lui Chriastian Crăciun. La rându-i, Mircea Muthu reţine din jurnalul de idei despre Logos al lui Christian Crăciun „asumarea până la «sublimare» a Bibliotecii”, conventul «atitudinii ecologice» a unei adevărate «anatomii a suferinţei» de a exista prin Cuvânt”, temperatura înaltă a mărturiei „despre disperarea eroică de a fi şi, implicit, de a rămâne intelectual”.