XXX
Iubita mea,
oştirile mele sunt la porţile tale.
Deschide!
Nu asculta de înţelepţi,
de soldaţi şi de preoţi.
Deschide,
înainte ca spada singurătăţii mele
să îi facă bucăţi.

XXX
Trezindu-se,
ea bate liniştit
în ţărmurii mei,
în trupul meu nisipos…
Mai apoi, pe faţa-i dintr-o dată limpede,
se iveşte catargul zâmbetului său.

XXX
Este un fel de a fi al ninsorii
trupul tău stând la soare.
Nisipul de sub tine
este o iarbă
păscută numai de valuri,
de valurile aducând de departe
osemintele lor înspumate.

XXX
Îţi mângâi părul
negru, adânc…
Cu degete risipite
îţi mângâi părul negru,
în timp ce o buclă a înserării
cade peste umerii mei.
Eu îţi mângâi părul
din ce în ce mai negru,
din ce în ce mai adânc.

XXX
Ninsoarea nu a avut niciodată
şoaptele din trestia paşilor tăi,
doar ploile subţiri şi calde de vară
mai îndrăznesc să-mi amintească de ei.
Şi numai cu ierburile înalte
mai stau de vorbă
despre palatele subţiri,
ascunse în adâncurile gleznelor tale
ce rostogolesc scrierea sacră a mersului tău.