|
Statistica |
Membri: 1
Stiri: 2539
Linkuri: 20
|
|
 |
|
| |
| |
| |
| |
| |
| |
|
|
Scris de JEAN DUMITRASCU
|
CONCURSUL DE POEZIE DE DRAGOSTE LEOAICĂ TÂNĂRĂ, IUBIREA… ediţia a X-a, 31 martie 2010
Centrul Cultural al municipiului Piteşti, prin revistele de cultură Argeş şi Cafeneaua literară, organizează ediţia a X-a a Concursului naţional de poezie de dragoste Leoaică tânără, iubirea…, plasat sub semnul poetului Nichita Stănescu şi în cadrul Festivalului Primăvara Poeţilor. La concurs pot participa creatori cu vârste până la 35 de ani, care nu au câştigat un premiu la ediţiile anterioare. Juriul va fi format din membri U.S.R., din redacţiile revistelor Argeş şi Cafeneaua Literară. Intră în concurs poezii de dragoste, creaţii originale, nepublicate în volum. Concurenţii vor trimite într-un plic mare, închis, pe adresa organizatorului, câte 5 poezii de dragoste, fiecare poezie fiind dactilografiată pe câte o singură pagină şi semnată cu un pseudonim (moto). Pseudonimul (moto-ul), numele real al autorului, adresa şi telefonul se vor scrie pe o pagină, într-un plic mic, închis, plasat în interiorul plicului mare. Manuscrisele nu se înapoiază. Plicurile concurenţilor se primesc până la data de 27 martie 2010, ora 13.00, la sediul Centrului Cultural Piteşti, Casa Cărţii, O.P.1, cod 110013. Textele pot fi expediate şi pe e-mail, respectând condiţiile de confidenţialitate, la adresa:
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat ca a putea vizualiza pagina.
Câştigătorii desemnaţi de juriu vor fi premiaţi în bani, astfel: Premiul I: 200 lei Premiul al II-lea: 150 lei Premiul al III-lea 100 lei Festivitatea de premiere va avea loc la Centrul Cultural Piteşti, în ziua de 31 martie 2010, ora 16.00. Versurile premiate vor fi publicate în revistele Argeş şi Cafeneaua literară. Prezentarea la ridicarea premiului este obligatorie. În caz de neprezentare premiul se va oferi următorului clasat, în ordinea mediilor obţinute. Organizatorul nu decontează cheltuielile de deplasare.
Director revista Argeş, Director revista Cafeneaua literară Jean Dumitraşcu Virgil Diaconu
Director Centrul Cultural Piteşti Carmen Dumitrache
|
| |
| |
| |
| |
|
|
Scris de JEAN DUMITRASCU
|
Ne-simţirea româneascăRelaţia dintre cultura vie şi mass-media este extrem de complexă în zilele noastre. Din păcate, cele două entităţi fiinţează, în genere, pe nivele diferite, rareori intersectându-se în obiective, idealuri comune. Spre pildă, nu am înregistrat vreo opinie publică (favorabilă sau... nu!) a vreunei personalităţi culturale româneşti despre rolul enorm, jucat în ultima perioadă, de către două publicaţii – Jurnalul Naţional şi Adevărul –, prin (re)punerea în circulaţie naţională, la preţuri modice, de cărţi, filme, C.D.-uri şi ediţii de colecţie aparţinând clasicilor culturii noastre şi ai celei universale. Jurnalul Naţional şi Adevărul au reuşit să facă mai mult decât orice alt Ministru al Culturii din ultimii 20 de ani. Din perspectiva actului cultural cu bătaie lungă, un asemenea fapt demonstrează că tocmai doi ,,moguli’’ de presă (termen la modă) au simţit nevoia să intervină salutar, când Statul se dovedeşte neputincios, întru salvarea nevoii noastre de cultură (alte publicaţii judeţene fac şi ele ceva în acest sens, atât cât le permite bugetul). Din cauza aşa-zisei concurenţe de piaţă (care nu există decât la nivel de orgolii, fiindcă la noi ,,concurenţa’’ se reduce la banii atraşi – prin metode specifice, la loc de cinste aflându-se şantajul– de la bugetul de stat, moare Statul, moare şi capitalismul), celelalte mijloace media (ziare, televiziuni) nu au consemnat evenimentele culturale săptămânale puse ,,pe tarabă’’ de către Jurnalul Naţional şi Adevărul decât dacă şi-au încasat facturile de publicitate! Asta e ţara în care trăim şi în care majoritatea liderilor de opinie neplătiţi mai varsă o lacrimă, uneori, în numele culturii. |
|
Citeste mai departe...
|
| |
| |
|
| |
| |
|
 |
|
PARTENERI |
|
|